Palatul Buckingham a dat publicităţii o nouă fotografie oficială reprezentându-i pe Charles şi pe Camilla, precum şi detalii referitoare la invitaţia care va fi trimisă la peste 2.000 de oaspeţi aşteptaţi la ceremonia de încoronare a regelui, din luna mai.
În noua fotografie-portret, regina poartă o rochie albastră, semnată de creatoarea Fiona Clare.
Un fost angajat al soției regelui Charles III face dezvăluiri despre ce fel de persoană este Camilla
Cuplul regal apare surâzător în salonul albastru de la Palatul Buckingham, într-o poză semnată de Hugo Burnand, unul dintre fotografii preferaţi ai familiei regale.
- Cum o alintă nepoții pe Camilla, regina consoartă a Marii Britanii
Designul invitaţiei, realizat de artistul heraldic Andrew Jamieson, este pictat manual în acuarelă şi guaşă şi conţine motivul Omului Verde - un personaj străvechi din folclorul britanic.
Florile de pe invitaţia care va fi imprimată pe carton reciclat apar grupate câte trei, în semn de omagiu pentru cel de-al treilea monarh care poartă numele Charles. Designul va include, de asemenea, un leu, un unicorn şi un mistreţ, preluate de pe blazonul cuplului regal.
Regina consoartă devine ''regina Camilla''
Pe invitaţiile destinate încoronării regelui Charles al III-lea este folosită pentru prima dată titulatura ''regina Camilla'', transmite Agerpres.
Camilla, care a fost desemnată prin sintagma ''regina consoartă'' după moartea suveranei Elisabeta a II-a, apare acum sub titulatura ''regina Camilla'' alături de Regele Charles al III-lea.
- Încoronarea regelui Charles. Obiceurile tradiționale ale ceremoniei. Ce semnifică accesoriile regale
Cuplul regal va celebra duminică cea de-a 18-a aniversare a căsătoriei.
Pe rețelele sociale, mai ales pe contul de Instagram al familiei regale britanice, au curs comentariile la noua imagine postată, cu Charles și Camilla, după ce publicațiile din Marea Britanie au scris că aceasta va purta titlul de „regina Camilla”: „Nu va fi niciodată regina mea, a fost doar una, iar aceea a murit în septembrie”, „Nu, reginei Camilla, titulatura este greșită”, „Regina consoartă, nu regina Camilla”, „Regina Elisabeta a II-a și-a exprimat dorința de a fi numită regina consoartă, nu regina Camilla”.