Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a dezvăluit, într-un documentar, teama pe care a resimţit-o în timpul încoronării sale, în mai 2023, că, după ce i-a fost aşezată pe cap coroana Sfântului Eduard, care cântăreşte peste două kilograme, aceasta se va "clătina", transmite AFP.
Fabricată din aur masiv şi încrustată cu pietre semipreţioase, aceasta reprezintă o piesă centrală a bijuteriilor Coroanei.
Realizată în secolul al XVII-lea, coroana Sfântului Eduard este folosită doar pentru încoronări.
Această coroană a fost purtată ultima dată în 1953 de regina Elisabeta a II-a, mama lui Charles, care a încetat din viaţă în septembrie 2022.
Charles al III-lea, în vârstă de 76 de ani, a descris-o drept "mult mai grea şi mai înaltă" într-un documentar care va fi difuzat în perioada sărbătorilor de iarnă, în Canada. El a explicat că a exersat purtarea acesteia înainte de încoronare.
"Există acest sentiment de uşoară nelinişte, în caz că se clatină", a povestit regele. "Trebuie să priveşti înainte", a explicat el în documentarul "Coronation girls", care relatează povestea a 12 femei din Canada invitate la încoronarea reginei Elisabeta a II-a, transmite Agerpres.
Regina Elisabeta a II-a exersa purtarea coroanei
Regele a povestit că îşi aminteşte "destul de bine" acest eveniment, cu toate că la acea vreme avea doar patru ani. "Bunica mea obişnuia să-mi explice lucrurile", a povestit monarhul britanic.
El a amintit, de asemenea, că, înainte de ceremonie, regina Elisabeta a II-a exersa purtarea coroanei. "Mama mea obişnuia să urce, la ora băii, purtând coroana", a spus el.
"Este foarte important s-o porţi o vreme, ca să te obişnuieşti", a adăugat Charles al III-lea.