Dan Bordeianu (49 de ani), actorul devenit cunoscut în primele telenovele românești, părea că trăiește cea mai frumoasă viață de familie. Puțini au știut că, în urmă cu trei ani, acesta a divorțat de soția lui, Teodora.
Dan Bordeianu are două fetițe cu fosta lui soție, de care ambii se ocupă cu mare grijă. Fire discretă, actorul Teatrului Nottara nu a vorbit niciodată public despre despărțirea de mama copiilor lor. Dan și Teodora erau împreună de 10 ani când au pus punct poveștii lor. Se căsătoriseră în 2015.
„Nu e niciun secret, nu m-am ferit. Am divorțat deja de trei ani, dar continuăm să ne concentrăm pe creșterea copiilor și pe viața lor, fără a lăsa loc speculațiilor și titlurilor senzaționale”, a declarat Dan Bordeianu într-un interviu pentru click.ro. De asemenea, a spus că este "foarte recunoscător fostei soții pentru cele două fete minunate" pe care le au împreună, precizând că amândoi fac tot ceea ce țin de ei pentru ca micuțele să aibă o copilărie frumoasă, liniștită și normală.
Actorul este tatăl a două fetițe minunate, care sunt născute chiar în aceeași zi, pe 1 noiembrie, la patru ani diferență. Mai mult, sunt aceeași zodie ca tatăl lor, Scorpion.
Dan Bordeianu, podcast alături de sora lui
Pe lângă grija pentru copii, cariera lui de actor și viața la Brănești, acolo unde s-a mutat în detrimentul Capitalei, Dan Bordeianu a intrat și în lumea podcasturilor alături de sora lui, Oana. Cei doi fac "Frați pe aceeași frecvență", o emisiune online despre relația lor frate-soră și despre viață în general.