Camilla și regina Elisabeta a II-a, alături de familie, la Jubileul de Platină.jpg
Actualitate

Camilla și regina Elisabeta a II-a, alături de familie, la Jubileul de Platină.jpg / Getty Images

Ce spunea regina Elisabeta a II-a despre Camilla Bowles, acum ”regina consoartă”! Soția prințului Charles a primit binecuvântarea

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani, la scurt timp după ce medicii s-au arătat îngrijorați de starea ei de sănătate, în urma unei evaluări amănunțite. Aceasta a fost dedicată carierei sale până în ultima clipă, iar în urmă cu câteva luni, aceasta și-a exprimat dorința ca soția prințului Charles, Camilla Bowles, să devină ”regină consoartă”.

În urmă cu doar câteva luni, chiar înainte de ceremoniile organizate cu prilejul Jubileului de Platină, regina Elisabeta a II-a a declarat că ar trebui ca soția prințului Charles să fie regină consoartă atunci când ducele de Cornwall o va urma la tron, transmite AFP.

Citește și: Ultimele fotografii cu regina Elisabeta a II-a în viață.Detaliul care a stârnit îngrijorare, dar pe care toți l-au pus pe seama vârstei

Suverana şi-a exprimat „dorinţa sinceră”,  într-un mesaj în ajunul împlinirii a 70 de ani de la urcarea ei pe tron, ca ducesa de Cornwall „Camilla să fie desemnată regină consoartă” atunci când Charles va fi rege.

Această declaraţie indica atunci faptul că regina pregăteşte viitorul după moartea ei şi că o stimează deosebit pe Camilla, care s-a căsătorit cu prinţul Charles în 2005 în cadrul unei ceremonii civile.

Citește și: Regina Elisabeta a II-a a murit la 96 de ani. Suverana britanică s-a stins în Scoția. Ce urmează până la înmormântare

Totodată, anul trecut, în decembrie, regina a promovat-o pe Camilla „Dame” a Ordinului Jartierei, cel mai prestigios ordin cavaleresc britanic, o onoare la care niciun alt soţ al copiilor ei nu a avut dreptul.

Regina Elisabeta a II-a a murit la 96 de ani

Întreaga planetă este în doliu, după ce regina Elisabeta a II-a a murit! Suverana Marii Britanii avea 96 de ani, iar starea ei de sănătate se degradase în ultimele luni. La ultima ei ieșire publică, în 6 septembrie, când a întâmpinat-o pe Liz Truss, noul premier britanic, la Balmoral, imaginile au arătat-o mai fragilă ca oricând. Aceasta s-a stins în Scoția.

Elisabeta a II-a a fost cel mai longeviv monarh britanic, devenind iubită și respectată și dincolo de granițe. Aceasta a declarat iubire și credință veșnică monarhiei, motiv pentru care a spus întotdeauna că va domni până la moarte, așa cum s-a și întâmplat.

Citește și: De ce nu i-a plăcut niciodată reginei Elisabeta a II-a să locuiască în Palatul Buckingham. Un fost angajat a făcut dezvăluiri

"Regina a murit în liniște la Balmoral în această după-amiază. Regele și regina consoartă vor rămâne la Balmoral în această seară și se vor întoarce la Londra mâine. Joi, 8 septembrie", a apărut imediat și pe site-ul oficial al Casei Regale, care a îmbrăcat haine de doliu.

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri