Lady Gaga se bucură de un succes răsunător de ani de zile, însă acesta a fost umbrit de problemele mentale pe care le-a avut, ea dezvăluind că s-a gândit chiar și la sinucidere.
Lady Gaga a câștigat 11 premii Grammy de-a lungul carierei sale, iar de curând a vorbit despre traumele personale, care au inspirat-o să creeze albumul Chromatica. Astfel, în cadrul unui interviu, aceasta a mărturisit că succesul i-a afectat sănătatea mentală.
Lady Gaga, surprinsa in haine mulate pe strazile din Los Angeles. Cum arata corpul artistei
În cadrul emisiunii ”Sunday Morning”, cântăreața a mărturisit că s-a gândit la sinucidere în fiecare zi: ”Nu am înțeles prea bine de ce ar trebui să trăiesc sau de ce ar trebui să fiu acolo pentru familia mea. La asta mă gândeam mereu: ”De ce ar trebui să rămân în jur?”
Aceasta a mărturisit, de asemenea, că s-a luptat mult timp cu depresia: ”Atunci când ai probleme de sănătate mentale nu e ușor să-i lași pe alții să vadă. Eu obișnuiam, în schimb, să arăt. Să mă rănesc. Obișnuiam să spun: ”Uite, m-am rănit singură. Vezi, sunt rănită.” Credeam că oamenii nu vedeau. Credeam că sunt invizibilă din cauza problemelor mentale.”, a mai povestit ea, potrivit Daily Mail.
Lady Gaga, pe numele ei real Stefani Joanne Angelina Germanotta, a vorbit despre traumele ei în timp ce și-a prezentat studioul de înregistrări de acasă. Ba mai mult, ea a vorbit și despre pianul ei, care a ajutat-o să atingă succesul.
Cele mai spectaculoase aparitii din ultimul deceniu. Ce vedete au impresionat pe covorul rosu
”Am pianul ăsta de foarte mulți ani. Am scris multe piese aici. Mă gândeam: pianul ăsta e special, îl iubesc. Nu știu cum să explic asta. Dar apoi m-am răzgândit. Mă gândeam că mi-a ruinat viața. Îmi spuneam: ”Tu m-ai făcut Lady Gaga. Dușmanul meu suprem e Lady Gaga.”, a mărturisit Lady Gaga.
Lady Gaga are o avere de 100 milioane $
Pe numele adevărat Stefani Germanotta, Lady GaGa s-a lansat în 2008 şi are o avere de 110 milioane $. Este una dintre cele mai populare cântăreţe din lume, cu 24 milioane de albume şi 125 milioane de single-uri vândute. Cele mai cunoscute piese ale sale sunt: ”Poker Face”, ”Just Dance” şi ”Alejandro”. Lady Gaga a dezvăluit că s-a luptat cu depresia, deși are mare succes și mulți bani.
Credit foto: Getty Images