Rihanna a fost desemnata de revista Forbes cea mai bogata cantareata din lume, chiar daca nu a mai lansat niciun album in ultimii trei ani.
Averea ei este considerabil mai mare decat cele detinute de staruri precum Madonna, Celine Dion si Beyonce si se ridica la 600 de milioane de dolari.
Chiar daca este cunoscuta pentru numeroase hit-uri, muzica ei nu reprezinta singura sursa de venit. Intr-adevar, cea mai mare parte din averea sa provine din turneele si vanzarile de discuri, dar a obtinut sume importante si din brandurile pe care le-a creat.
In ultimii ani, toata atentia artistei s-a indreptat catre cariera de antreprenor. Este creatoare de produse de machiaj, colectii de lenjerie intima si prima femeie de culoare care conduce o casa de moda de lux.
Iar rezultatele obtinute de brandul Fenty au surprins pe toata lumea! Marca sa de cosmetice a generat in 2018 o cifra de afaceri de 570 de milioane de dolari dupa doar 15 luni de la infiintare.
"Nu m-am gandit niciodata ca voi castiga atat de multi bani, deci o simpla cifra nu ma va face sa ma opresc din activitate. Banii vin odata cu alte lucruri, dar eu lucrez la ceea ce imi place, la ceea ce ma pasioneaza", a declarat Rihanna in luna mai pentru T Magazine.