Andra face parte din categoria oamenilor din spatele camerelor de filmat. Ea este redactor sef adjunct al site-ului de stiri digi24.ro. Inca din clasa a 10-a si-a dorit sa faca jurnalism, insa pe ultima suta de metri a ales ASE-ul. Dupa un an de studii si-a dat seama ca nu e ceea ce isi doreste, asa ca a organizat o "sedinta" cu parintii si a decis sa revina la prima pasiune. Astfel, a dat admitere la Facultatea de Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii.
Desi visul ei era sa faca reportaje scrise, pe parcursul facultatii a realizat ca nu se va mai investi in acest gen jurnalistic, asa ca a analizat tendintele. A venit criza, s-au inchis multe publicatii pe suport print si s-a dezvoltat foarte mult jurnalismul online.
Asa se face ca a facut un internship la ProTV, de unde a fost cooptata in echipa si a lucrat pentru mai multe site-uri ale trustului. "Experienta de acolo m-a calit. Acolo am invatat ce inseamna sa lucrezi pentru un site mare", a spus Andra.
In 2016, s-a reprofilat si a inceput sa invete despre Facebook ads, content marketing si digital marketing in cadrul unei agentii de profil. La scurt timp, a fost recomandata pentru un interviu pe care l-a trecut cu brio, la Digi24.
"Tinta noastra a fost de la inceput ca digi24.ro sa fie primul site de stiri din tara"
Dupa perioada protestelor din 2017, site-ul a crescut foarte mult pentru ca oferea si raspunsul la intrebarea "De ce?". Cititorii gaseau analize, iar dorinta era de a aprofunda lucrurile, pentru ca faptele erau deja cunoscute.
Andra crede ca site-ul a crescut repede si pentru ca echipa este una bine inchegata, dar si datorita rigurozitatii pe care o au jurnalistii site-ului. "Informatiile sunt verificate inainte de publicare", subliniaza Andra.
"In doi ani, site-ul digi24.ro si-a dublat traficul. Am putut sa abordam subiecte variate, din surse de incredere, sa le tratam mai amplu. De exemplu, stirile externe, in special subiectele de Breaking News, unde potentialul este urias. S-a completat bine cu modul in care erau deja tratate stirile din actualitatea romaneasca", povesteste Andra.
Noua echipa este "un mix foarte interesant din oamenii cu foarte multa experienta in jurnalism, oameni care invata unii de la altii. Trebuie sa recunosc ca a fost surprinzator pentru mine sa vad cum oamenii cu experienta, care au crescut cu presa scrisa, s-au adaptat rapid la jurnalismul online si au devenit unii dintre cei mai buni de pe piata", adauga colega noastra.
"S-a creat si un monstru, cu toata rapiditatea jurnalismului online: fake news-ul, care cred ca va fi in continuare greu de controlat"
Din pacate, tehnologizarea nu are doar parti bune. "S-a creat si un monstru, cu toata rapiditatea aceasta, fake news-ul, care cred ca va fi in continuare greu de controlat pentru ca intreaga presa, inclusiv cea internationala, lucreaza cu multa informatie bruta, care poate fi uneori mai greu de controlat si verificat", explica Andra.
Tanara alearga foarte mult. Acum cinci ani a inceput sa faca asta. Ea spune ca alergatul o relaxeaza, i-a schimbat atitudinea si i-a dat o stare de zen de care avea nevoie.
Cand sta acasa, motanul ii este companie si sursa de relaxare. Andra crede ca a facut cea mai buna alegere din viata luand pisoiul abandonat, cand se afla intr-o vacanta, pe munte. Uneori, ea se mai joaca pe calculator, chiar daca in adolescenta, cot la cot cu baietii, juca World of Warcraft.
Atunci cand nu sta acasa, calatoreste. Iubeste sa se plimbe in toata lumea, sa cunoasca lucruri noi, culturi si oameni. Ultima data a fost in Maroc, iar anul acesta planuieste sa vada Machu Picchu. Pe lista sa se afla Islanda, Filipine, Thailanda, Cambodgia si Vietman. Deja are in minte planurile si traseele.
"E momentul meu preferat din zi, pacat ca apuc sa-l traiesc doar o data pe zi, din lipsa de timp"
Pe lista pasiunilor se numara si... mancarea. "E momentul meu preferat din zi, pacat ca apuc sa-l traiesc doar o data pe zi, din lipsa de timp. As manca zilnic peste si fructe de mare. Daca imi e pofta de ciocolata, nu pot sa ma gandesc la altceva ca sa imi treaca. Nu. O sa imi iau ciocolata si o sa mananc chiar trei!", spune amuzata Andra.
Atunci cand trebuie sa se concentreze, colega noastra asculta muzica. Radiohead este trupa sa preferata. Cu castile in urechi, uneori ingana, in loc sa fredoneze versurile, spre amuzamentul colegilor sai.
Andra isi doreste sa isi faca timp pentru a invata sa cante la pian, deoarece sunetul acestuia i se pare printre cele mai frumoase sunete din lume. Tot din categoria sunetelor, cel al muzicii de la pick-up o fascineaza si colectioneaza discuri.
Pe lista lucrurilor de facut se mai numara si aprofundarea in domeniul marketingului, deoarece se completeaza cu jobul sau, apoi iti doreste sa se odihneasca mai mult si... sa sara cu parapanta.