david bauer
Actualitate

David și iubita lui, Susan / Foto: Profimedia

Cum a fost salvat un tânăr de 34 de ani de o pereche de implanturi mamare cu silicon. Viața lui mai atârna doar de un fir de ață

Două implanturi cu silicon i-au salvat viața unui tânăr de 34 de ani. Acesta a trecut la un pas de moarte după ce a avut nevoie de un dublu transplant pulmonar, iar inima îi cedase din cauza bolii.

Folosind implanturi cu silicon cupa D, medicii au reușit să-i stabilizeze inima lui Davey Bauer, în timpul operației, oferindu-i bărbatului o șansă să lupte pentru viața lui.

Medicii de la Northwestern Medicine din Chicago au efectuat o procedură inovatoare în care au folosit implanturi mamare măsura D pentru a salva viața unui bărbat care a fumat ani întregi țigări electronice, iar gripa contractată l-a dat peste cap. Starea lui de sănătate s-a deteriorat atât de rapid încât nu mai avea mari șanse de a trăi, după cum a spus, pentru People, dr. Ankit Bharat, șeful secției de chirurgie toracică.

Davey Bauer, de 34 de ani, nu se știa cu probleme de sănătate. A făcut muncă fizică de-a lungul anilor și era o persoană activă, fiind un mare iubitor de skateboard și snowboard. A fumat țigări electronice 10 ani, o variantă pe care el a crezut-o mai sănătoasă față de fumatul clasic. Bauer spune că fuma echivalentul unui pachet de țigări pe zi. Dar când a luat gripă, starea lui s-a deteriorat rapid. 

Citește și: Problemele de sănătate i-au forțat să-și schimbe stilul de viață. Doi soți, transformare spectaculoasă după ce au ”topit” zeci de kg

Iubita lui, Susan, spune că a mers de urgență cu el la spital și i s-a spus că are "un pic de pneumonie", i s-a dat tratament și a fost trimis acasă. A doua zi, însă, nu se mai putea mișca.

Bărbatul a fost la un pas de moarte din cauza infecției care i-a distrus plămânii

"Susan m-a dus la Urgențe. Sincer, de abia îmi amintesc când am intrat în spital. M-am trezit aici în Chicago cu plămâni noi", a declarat Davey pentru People. 

Dr. Bharat a explicat: "Când infecția este atât de bruscă și de copleșitoare, organismul nu are puterea de a o curăța. Bacteriile mănâncă plămânii și provoacă crearea de puroi".

Bauer aproape a murit. A fost transferat la un alt spital, pentru o ultimă încercare disperată. Prima echipă medicală care l-a tratat a considerat chiar, la un moment dat, să renunțe la îngrijire, întrucât plămânii lui erau complet distruși. 

Din cauza infecției, Davey a intrat în stop cardiac. Pentru a-i menține inima stabilă, după ce i-au îndepărtat plămânii distruși, medicii au folosit o soluție inovatoare. I-au pus două implanturi de silicon în stânga și dreapta inimii pentru a o stabiliza temporar. Au drenat tot sângele lui Bauer și au recreat un nou sistem circulator, pe care inima lui Davey, acum stabilizată de implanturile mamare, l-a pompat în continuare. Plămânii artificiali l-au ajutat să respire în timpul operației. 

Citește și: O femeie a murit înainte de nunta fiicei sale după ce a luat un medicament de slăbit. Soțul ei: „Dacă aș fi știut că se va întâmpla…”

Medicii au găsit o soluție creativă, care s-a dovedit salvatoare

"Trebuia să venim cu ceva foarte creativ. Acesta a fost singurul mod în care puteam crea o soluție pentru a oferi pacientului o șansă să lupte. A fost aproape magic când am scos vechii plămâni. În câteva ore, organismul lui a început să arate semne de vindecare și recuperare. Inima lui a început să devină mai puternică fără toate bacteriile", a spus dr. Bharat. Șansa tânărului a fost că a primit rapid un transplant de plămâni, iar recuperarea lui decurge bine.

Când lui Davey i s-a spus că a fost salvat, în esență, de implanturile cu silicon, el a spus: "Mi s-a părut amuzant", iar iubita a completat, glumind: "Am fost puțin geloasă". El militează acum pentru ca oamenii să nu mai fumeze niciun fel de țigări, fie ele clasice, fie electronice. "Cred că asta a contribuit la situație. Văd ce obicei stupid aveam", a spus bărbatul, cu referire la fumatul de țigări electronice.

Și dr. Bharat a spus: "Opinia mea este că țigările electronice au jucat un rol mare în cât de bolnav a fost. Plămânii sunt făcuți să respire aer curat, nu să inhaleze fum".

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri