Cea mai batrana persoana din lume este o femeie din Fukuoka, Japonia, care are 116 ani si 66 de zile. Kane Tanaka a plans cand a fost premiata de cartea recordurilor Guiness, marturisind ca este visul ei de cand a implinit 100 de ani sa ajunga in celebra Carte a Recordurilor. Iata povestea ei, potrivit Guiness World Records:
Kane s-a nascut prematur pe data de 2 ianuarie 1903, fiind al saptelea copil al lui Kumakichi si al lui Kuma Ota. In ianuarie 1922, la patru zile dupa ce a implinit 19 ani, s-a casatorit cu Hideo Tanaka. In ciuda faptului ca nu s-au intalnit inainte de ziua nuntii, ceva neobisnuit in Japonia la acel moment, Kane si Hideo au avut patru copii si au adoptat unul.
Cei doi au avut o afacere de familie numita Tanaka Mochiya, care se ocupa cu plantarea si vanzarea orezului, Zendai (un tip de dulciuri japoneze) si taiteilor Udon.
Dupa ce sotul sau a fost recrutat in armata, in 1937, in timpul celui de al Doilea Razboi Sino-Japonez, Kane s-a implicat mai mult in afacerea familiei, facand prajituri de orez in timp ce isi ingrijea copiii, precum si pe soacra ei.
Primul fiu al lui Kane, Nobuo, s-a alaturat si el armatei in 1943 si a fost luat prizonier de Uniunea Sovietica dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, revenind in Japonia in 1947.
Ce program are Kane Tanaka, cea mai batrana femeie din lume
Cu toate ca a fost supusa mai multor interventii chirurgicale, inclusiv una pentru cataracta si alta pentru cancerul colorcteal, Kane traieste o viata linistita in Fukuoka.
In mod normal, se trezeste la 6 dimineata, iar dupa-amiaza studiaza matematica. Unul dintre jocurile preferate ale lui Kane este Othello si a devenit chiar un expert in jocul clasic.