Dr. Michael Mosley, fondatorul dietei 5:2 și al programului „Very Fast 800”, care ajută la „scăderea rapidă în greutate într-un timp foarte scurt”, a dezvăluit că unele fructe pot încetini metabolismul și trebuie evitate atunci când ne dorim să pierdem în greutate.
Medicul nutriționist susține că oamenii care își doresc să slăbească ar trebui să consume doar 800 de calorii pe zi, în timp ce se bucură de o dietă mediteraneană săracă în carbohidrați. Cu toate acestea, dacă unii dintre ei consideră că dieta este una extremă pentru ei, medicul îi sfătuiește să încerce dieta 5:2, în care persoanele pot alege doar două zile din săptămână în care consumă doar 800 de calorii. Nu există restricții de calorii în restul zilelor, dar li se recomandă să aibă o dietă moderată și săracă în carbohidrați.
Dr. Michael Mosley a dezvăluit, de asemenea, că există câteva fructe care încetinesc procesul de slăbire și împiedică persoanele care țin dietă să ajungă la kilogramele pe care și le doresc. Fructele precum ananasul, mangoul și pepenele galben pot fi alimente tentante și dulci, potrivite pentru vară, însă acestea trebuie evitate, spune medicul nutriționist.
În schimb, cei care își doresc să slăbească pot opta pentru fructe precum fructele de pădure, mere și pere. Aceste fructe conținut „mai puțin zahăr”, acesta fiind principalul obstacol în pierderea în greutate.
Medicul susține că persoanele care își doresc să slăbească trebuie să limiteze consumul de băuturi dulci și deserturile. Cerealele sunt un alt produs cu un aport mare de zahăr, dar pe care oamenii îl trec cu vederea. Pentru micul dejun, Dr. Mosley recomandă batoanele care conțin mai multe fibre și mai puțin zahăr.
Citește și: Care e porția corectă de fructe și legume pe care ar trebui să o consumăm zilnic, după ultimele studii
De asemenea, cei care țin o dietă pentru slăbit trebuie să opteze pentru grăsimi și uleiuri sănătoase, consumând ulei de măsline, pește gras și avocado. Nucile sunt și ele binevenite în dietă, deoarece acestea sunt o puternică sursă de vitamine, minerale, fibre și grăsimi sănătoase. Proteinele pot fi luate din produse de înaltă calitate, cum ar fi curcanul, puiul, peștele, ouăle, fasolea, lintea și semințele de orice fel.