Demi Moore, la premiera The Substance, în L.A. (5)
Frumusete

Demi Moore, la premiera The Substance, în L.A. / Profimedia Images

Cum a reușit Demi Moore să slăbească după a doua sarcină: „Am pus multă presiune pe mine”. Actrița a dezvăluit rutina draconică

Demi Moore a dezvăluit recent rutina extremă la care s-a supus pentru a reveni în formă după nașterea celei de-a doua fiice, Scout Willis, în 1991. Într-un interviu pentru „CBS Sunday Morning”, vedeta de 61 de ani a împărtășit detalii despre antrenamentele sale extenuante și presiunea imensă pe care a simțit-o pentru a-și recupera silueta după naștere.

La acea vreme, Demi locuia în Malibu, California, împreună cu soțul ei de atunci, Bruce Willis, și a decis să urmeze o rutină de antrenament solicitantă în timp ce filma pentru pelicula „Indecent Proposal”. Actrița a povestit că, în fiecare zi, mergea cu bicicleta aproximativ 50 de kilometri până la studioul Paramount și înapoi.

Citește și: Demi Moore, zeiță într-o rochie cu un decolteu amplu, la premiera „The Substance”. Actrița e într-o formă de invidiat la 61 de ani

„O hrăneam pe Scout noaptea, lucram pe întuneric cu un antrenor și mergeam cu bicicleta până la Paramount”, a povestit Demi Moore. Rutina obositoare a continuat timp de mai multe luni, în condițiile în care Scout avea doar câteva luni în perioada filmărilor.

Demi Moore, pe coperta revistei Vanity Fair, însărcinată cu Scout Willis/ Profimedia
Demi Moore, pe coperta revistei Vanity Fair, însărcinată cu Scout Willis/ Profimedia

Demi Moore a recunoscut că și-a impus un ritm foarte dur de recuperare după naștere și că avea așteptări nerealiste. „Am pus atât de multă presiune pe mine însămi. A fost o perioadă în care mi s-a spus că trebuie să slăbesc, și toate acele cerințe, deși jenante și umilitoare, le-am internalizat și le-am făcut să fie presiuni imense asupra mea.”

Citește și: Demi Moore, fabuloasă la 61 de ani, într-o rochie cu spatele gol: „Trăiesc cea mai frumoasă etapă din viața mea!”

Vedeta a reflectat asupra deciziilor luate în acea perioadă, spunând că, deși a fost extrem de critică cu propriul corp, acea obsesie de a reveni rapid la forma de dinainte de sarcină „nu a contat atât de mult pe termen lung”. „Privind înapoi, îmi dau seama că era o nebunie ce îmi făceam corpului, era ridicol. Dar la acel moment, părea că era totul pentru mine”, a adăugat Demi.

Demi Moore și Bruce Willis au împreună trei fiice: Rumer, născută în 1988, Scout în 1991 și Tallulah în 1994. Deși cei doi au divorțat în anul 2000, au rămas extrem de apropiați și au menținut o relație familială puternică, mai ales pe fondul problemelor de sănătate ale lui Bruce Willis. În martie 2022, Bruce a fost diagnosticat cu afazie, iar ulterior s-a confirmat că suferă de demență frontotemporală, o boală care l-a forțat să se retragă din actorie.

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri