Tallulah, fiica de 31 de ani a lui Bruce Willis, a dat startul celebrării zilei de naștere a tatălui ei. Actorul a împlinit 70 de ani în 19 martie 2025 și a fost înconjurat de familia lui de fete cu toată dragostea din lume. I-au fost alături fosta soție, Demi Moore, cele trei fiice pe care le au împreună, unica lui nepoțică, dar și actuala parteneră de viață și cea mai mare susținătoare a lui în lupta cu demența frontotemporală, Emma, și fiicele pe care le au împreună, Mabel și Evelyn.
„La mulți ani celui mai drag prieten al meu! Ești o lumină ce nu poate fi niciodată stinsă!”, a scris ea în descrierea unei poze alb-negru din vremea "Greu de ucis". „Te iubesc, sunt atât de mândră să fiu fiica ta, Tallulah Belle Bruce Willis”.
Aceasta nu a fost singura postare din partea tinerei. Într-un mesaj mai amplu, adăugat unei poze în care apar ea și celebrul ei tată, Tallulah a scris: "El este un astronaut, un erou cu insignă, un detectiv sarcastic cu o replică de neegalat – și a fost un privilegiu să fiu martoră la toate aceste personaje care au prins viață și au fost înscrise în istorie datorită spiritului și sufletului său înnăscut.
Dar, de fapt, acesta este tatăl meu. Pe parcursul copilăriei, am fost adesea întrebată cum e să-l ai ca tată pe Bruce Willis. Oamenii aveau impresia că, atunci când îl vedeau sărind de pe clădiri pe un ecran de 6 metri, el rămânea așa, enorm. Este o persoană, un bărbat, un fiu, un băiat din Jersey care a dat o lovitura norocoasă în viață, un noroc pe care nici el nu-l poate explica. Și iubesc acest băiat din Jersey, care îmi pieptăna părul în cadă, care se asigura întotdeauna că pun un prosop înainte să mănânc în patul lui și care este cunoscut de toți apropiații drept regele plăcintelor de porumb.
Ani întregi mă înroșeam când oamenii aflau numele meu complet. Dar, sincer, sunt destul de mândră să fiu Tallulah Belle Bruce Willis".
Sora ei cea mare, Rumer, 36 de ani, i-a urmat exemplul, împărtășind un clip de familie cu mama ei, Demi Moore, dansând cu Bruce. „Regelui… Te iubesc, Daddio! La mulți ani, tată, la 70 de ani”, a scris Rumer în descrierea videoclipului.
Scout, fiica mijlocie în vârstă de 33 de ani, i-a adus și ea un omagiu tatălui său pe propria pagină de Instagram, postând un carusel de imagini cu acesta și un videoclip în care el o săruta pe obraz. „La mulți ani celui mai grozav din toate timpurile. În fiecare zi mulțumesc zeilor că 50% din ADN-ul meu vine de la el. Muzica pe care o fac, magia pe care o creez și farsele magnetice pe care le stârnesc – aceasta este moștenirea vie a tatălui meu în lume”.
Bruce Willis și Demi Moore au împreună trei fiice: Rumer, Scout și Tallulah. Fostul actor mai are două fiice mai mici, Mabel Ray, 12 ani, și Evelyn Penn, 10 ani, cu Emma Heming Willis, cu care este căsătorit din 2009.
Urările de ziua lui Bruce din partea fetelor sale au venit la o zi după ce Rumer le-a spus urmăritorilor de pe Instagram că tatăl ei „se simte foarte bine”. „Mulțumim pentru întrebare”, a scris Rumer, ca răspuns la curiozitățile fanilor.
În 2022, familia lui Bruce a făcut public un comunicat în care dezvăluia că acesta se va retrage din actorie după ce a fost diagnosticat cu afazie. La începutul anului 2023, familia a împărtășit faptul că afecțiunea sa a evoluat într-o demență frontotemporală, iar Bruce a evitat în mare parte reflectoarele de atunci.