Au fost două luni pline pentru Salma Hayek, care s-a aflat într-un intens turneu global de promovare pentru filmele „Eternals” și „House of Gucci”. În plus, a primit de curând și o stea pe celebrul Hollywood Walk of Fame. Așa că a venit momentul pentru actrița mexicană să se și relaxeze.
Vedeta în vârstă de 55 de ani și-a încântat fanii cu o imagine senzuală pe Instagram. „Mă recuperez după ce am promovat în paralel două filme. Siesta în hamac”, a fost mesajul lui Hayek.
Salma s-a lăsat fotografiată într-un costum de baie întreg, albastru, în timp ce se odihnea în hamac.
Fanii au răsplătit-o cu sute de mii de inimi și i-au transmis în comentarii că este o „zeiță” și chiar „frumoasa din pădurea adormită”.
Hayek a declarat în urmă cu câteva luni că nu are nicio problemă să posteze imagini cu ea în costume de baie, precizând că este „încântată” de vârsta ei pe care o consideră o „realizare”.
Fiica actriței îi moștenește frumusețea. Mathilde Pinault are 20 de ani, e înaltă, elegantă și are o siluetă de model