penelope cruz
Divertisment

Penelope Cruz / Foto: Profimedia

Și cu decolteu, și cu crăpătură lungă pe picior. Penelope Cruz, stelară la un eveniment, de mână cu buna ei prietenă, Salma Hayek

Penelope Cruz  și Salma Hayek au apărut împreună, de mână, la un eveniment monden. Cele două actrițe și-au arătat nu numai frumusețea de necontestat, ci și relația de prietenie pe care o au de zeci de ani. 

Penelope și Salma au fost vedetele serii la evenimentul ținut de WSJ Magazine la Muzeul de Artă Modernă din New York, unde au fost premiați inovatorii anului. Actrițele din "Bandidas", în vârstă de 50, respectiv 58 de ani, au fost divine. Surprinzător a fost că, de data aceasta, Cruz a mizat pe un gram în plus de sex-appeal, deși ținutele ei sunt în general mai cuminți decât ale lui Hayek.

Citește și: Salma Hayek, parada costumelor de baie, într-o ședință foto pe iaht, de ziua ei: “Nu sunt poze vechi”. Reacția fanilor: “58 e noul 28”

14th Annual WSJ. Magazine Innovators Awards, New York, USA - 29 Oct 2024
Penelope Cruz și Salma Hayek, de mână la un eveniment / Foto: Profimedia

Soția lui Javier Bardem a strălucit la propriu și la figurat într-o rochie argintie, lungă până-n pământ, dar decupată pe un picior până la coapsă. În plus, a fost și generos decoltată. De obicei, Salma era cea care își punea mai des în valoare bustul generos. Acum, a preferat să-și arate silueta subțire. Rochia roșu-corai, care i-a venit "mănușă", nu a fost deloc decoltată. În schimb a căzut ca turnată pe trupul ei frumos proporționat.

penelope cruz
Penelope Cruz / Foto: Profimedia

Citește și: Cum arată Penelope Cruz într-o zi obișnuită, la cafea cu un prieten. Actrița a renunțat de curând la părul brunet

Salma Hayek și Penelope Cruz, o prietenie pe viață

În urmă cu câțiva ani, Penelope Cruz a povestit despre cum a ajutat-o Salma Hayek în momentul în care s-a mutat din Spania în Los Angeles.

Actrița din Spania și-a amintit despre primul ei film turnat în Los Angeles și, mai ales, despre cum Salma Hayek a ajutat-o să se simtă mai bine în lumea în care tocmai intra. Deși nu se cunoscuseră niciodată în persoană, ci doar vorbiseră la telefon, cele două staruri au fost legate de o conexiune instantanee, iar Salma a insistat ca Penelope să meargă să locuiască în casa ei pe parcursul primul proiect pe care avea să-l înceapă pe pământ american.

"Când am ajuns în Los Angeles, nu ne cunoșteam față în față, doar la telefon. Am venit să fac un film. Aveam bilet de întoarcere, așa că venisem pentru două luni și nu știam pe nimeni. Ea m-a luat de la aeroport și mi-a zis: 'Nu te duci la hotel. Vii la mine acasă, pentru că la început e foarte greu și o să te simți singură', așa că m-a luat la ea acasă. De aceea acum suntem ca surorile", a povestit Penelope Cruz în emisiunea lui Ellen DeGeneres.

Citește și: Salma Hayek, divă pe covorul roșu, femeie obișnuită în viața de zi cu zi. Pozată în ipostaze complet diferite în nici 24 de ore

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri