Prințul George, fiul lui Kate Middleton și a prințului William, a fost în centrul atenției la finala Wimbledon, care a fost disputată de Novak Djokovic și Nick Kyrgios.
La doar câteva săptămâni de când fratele lui, prințul Louis, a făcut înconjurul lumii după ce a fost fotografiat în ipostaze care mai de care mai inedite la ceremoniile ce au marcat Jubileul de Platină al reginei Elisabeta, acum prințul George, în vârstă de opt ani, a cucerit oameni din toate colțurile lumii grație grimaselor sale.
Îmbrăcat într-un costum albastru, prințul George a participat alături de părinții lui, ducesa și ducele de Cambridge, la finala de la Wimbledon, iar prezența lui la eveniment n-a trecut neobservată.
Mai exact, acesta a fost protagonistul unui moment inedit, ce a devenit viral, întrucât i-a fost surprinsă reacția în momentul în care Nick Kyrgios, în setul patru, s-a întors către sectorul din tribună în care se aflau apropiații săi și, totodată, către Loja Regală, și a înjurat, nemulțumit că nimeni nu îl susține vocal.
Astfel, în imaginile surprinse de fotografi, prințul George apare cu gura căscată, potrivit Daily Mail. El a fost, de asemenea, fotografiat și cu degetul în nas și a oferit, de asemenea, și alte reacții inedite în alte momente ale jocului, în urma unor lovituri spectaculoase ori a unor schimburi de mingi intense.
Finala de la Wimbledon a fost câștigată de Novak Djokovici
Novak Djokovici, locul 3 ATP, a câştigat, duminică, pentru a şaptea oară turneul de grand slam de la Wimbledon.
El l-a învins în finală pe australianul Nick Kyrgios, numărul 40 mondial, scor 4-6, 6-3, 6-4, 7-6 (3), în trei ore.
Djokovici a mai câştigat turneul de la Wimbledon în 2011, 2014, 2015, 2018, 2019 şi 2021. El a jucat în finală şi în 2013, însă atunci a fost învins de Andy Murray. Este ala 21-lea titlu de grand slam din cariera sârbului.
Kyrgios a jucat pentru prima dată o finală de grand slam.
Mutrițele delicioase ale prințului Louis au furat toată atenția la Jubileul reginei
Prințul Louis a fost în centrul atenției la Jubileul de Platină cu mutrițele lui delicioase. S-a strâmbat, și-a dus mâinile la nas, la gură sau la urechi, și-a tras de față și i-a salutat cu energie pe cei care-l fotografiau cu curiozitate, totul sub privirile celorlalți membri ai familiei.
Citește și: Ce consumă Regina Elisabeta în fiecare dimineață înainte de micul dejun. Obiceiul ei nu este deloc ieftin
Louis, în vârstă de patru ani, care este cel mai mic dintre copiii ducilor de Cambridge, a fost de asemenea fotografiat făcând cu mâna entuziasmat trecătorilor la începutul zilei, în timp ce se afla alături de mama lui, de Camilla Parker Bowles și de frații săi, prințul George, în vârstă de opt ani, și prințesa Charlotte, în vârstă de șapte, într-o plimbare cu trăsura. Sora lui l-a oprit la un moment dat, întrucât micuțul dădea din mână fără pauză.