La doar câteva zile de la moartea prințului Philip, regina Elisabeta II-a și-a reluat deja atribuțiile. Aceasta a fost gazdă, la castelul Windsor, a unui eveniment special, privat: retragerea lui William Peel, după 14 ani, din funcția de Lord Chamberlain.
Contele William Peel a anunţat că se va retrage din funcţia de Lord Chamberlain anul trecut, iar înlocuitorul său, Andrew Parker, fost şef MI5, şi-a început serviciul la începutul lunii aprilie.
"Contele Peel a avut astăzi o audienţă la regină, şi-a predat bagheta şi însemnele de birou ca Lord Chamberlain şi insigna cancelarului Ordinului Regal Victorian şi şi-a luat la revedere. Majestatea Sa l-a investit cu lanţul regal victorian", arată comunicatul emis de Curtea Regală Britanică.
Prințul Philip va fi înmormântat sâmbătă, 17 aprilie
Înmormântarea prinţului Philip, duce de Edinburgh, va avea loc sâmbătă, 17 aprilie, şi va fi transmisă de televiziuni de la ora 17:00 a României.
Cu puţin timp înainte, va avea loc o mică procesiune. Este vorba despre o ceremonie funerară regală şi nu funeralii de stat, acestea din urmă fiind în mod obişnuit rezervate monarhilor.
Ceremonia va avea loc în întregime pe domeniul Castelului. Planurile au fost aprobate de regină şi ele „reflectă foarte mult dorinţele personale ale ducelui”.