O bunică în vârstă de 53 de ani traversează cea mai bună perioadă din viața ei. Se mândrește cu un trup perfect sculptat și, în ciuda faptului că uneori este criticată de prietenii virtuali, aceasta nu se lasă afectată de mesajele răutăcioase.
Charlene Farnsworth, în vârstă de 53 de ani, a ajuns să fie în „cea mai bună formă” din viața ei după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate.
„În 2021, am fost suspectă de cancer la gât. Din fericire, după operația prin care mi-a fost îndepărtată tiroida, s-a dovedit a fi boala Hashimoto, nu cancer”, a povestit ea, pentru Mirror.
„Atunci am realizat că mi-am neglijat sănătatea ani la rând și am vrut să schimb acest lucru”, a spus ea.
Astfel, la scurt timp, femeia a început să meargă la sală, unde se antrenează frecvent. Mai exact, atunci când nu lucrează ca femeie de serviciu, ea face mișcare. În plus, de curând a obținut o certificare de instructor personal și este în culmea fericirii pentru că va putea să-i ajute și pe alții să se mențină în formă.
Charlene susține că oamenii din jurul ei sunt de părere că este mult mai tânără, însă acest lucru se datorează sportului pe care-l practică cu regularitate.
„Nu am făcut sport și nu mi-a păsat de starea de sănătate până la 48 de ani. La 50 am început să fac modeling. La aproape 53 de ani am participat la un concurs de bodybuilding”, a mai spus ea, fiind mândră de realizatările ei.
Deși multe persoane o apreciază pentru determinarea ei, femeia este frecvent criticată pe rețelele sociale, acolo unde mai face publice imagini în care apare purtând ținute mai nonconformiste.
„Sunt mulți oameni răutăcioși, care vor avea mereu ceva de reproșat. Îmi spun să mă acopăr, să pun haine pe mine, dar nu țin cont de părerile lor. Consider că acest comportament vine din insecuritățile lor”, a mai mărturisit femeia pentru sursa citată.
„Port ce mă face fericită, ce mă face să mă simt bine”, a mai adăugat ea.