Unii dintre prietenii Lisei Marie Presley sunt convinși că aceasta ar fi revoltată de încercarea mamei sale de a pune mâna pe averea ei.
Au trecut mai bine de două săptămâni de când Lisa Marie, singurul copil al cuplului Priscilla și Elvis Presley, s-a stins din viață la 54 de ani, după ce a suferit un infarct în reședința ei din Calabasas, California.
Citește și: Luptă pe averea familiei Presley. Văduva lui Elvis, Priscilla, contestă testamentul fiicei sale, Lisa Marie
Surse citate de New York Post susțin, însă, că Lisa Marie și mama ei, Priscilla Presley, nu aveau deloc o relație bună, ba mai mult erau înstrăinate de aproape opt ani.
Mai mult de atât, una dintre prietenele apropiate ale acesteia a dezvăluit că Lisa Marie nici măcar nu a vrut să stea lângă mama ei la gala de decernare a premiilor Globurile de Aur.
”Lisa nu a vrut să aibă nimic de-a face cu mama ei. Practic erau înstrăinate de mai bine de șapte-opt ani. Ele vorbeau doar atunci când era strict necesar”, a precizat sursa respectivă.
”La Globurile de Aur, ele au fost convinse să stea împreună de Hollywood Foreign Press Association. Lisa nici măcar nu a vrut să meargă cu Priscilla, Jerry Schilling, unul dintre prietenii lui Elivs, îi era mereu alături!”, a mai precizat sursa respectivă.
Priscilla Presley a contestat testamentul lăsat de Lisa Marie Presley
Priscilla Presley a început procesul de contestare al testamentului Lisei, după ce a fost scoasă din ecuația împărțirii averii pe care fiica ei o avea. Fosta soție a lui Elvis spune că, pe documentul care a suferit modificări în 2016, semnătura nu pare a fi a Lisei Marie și că numele acesteia este scris greșit. Riley Keough, fiica cea mare a Lisei, a devenit administratoarea averii. Conform unor surse, Lisa Marie nu s-ar fi înțeles grozav cu mama ei: "Nu avea niciun fel de relație cu Priscilla, cu Michael Lockwood (fostul soț-n.r.) sau cu fratele ei vitreg", a spus o sursă pentru Page Six.
Lisa Marie Presley a murit în 12 ianuarie, în urma unui dublu stop cardiac, cu trei săptămâni înainte de a împlini 55 de ani.