Warner Bros. Special Screening of ELVIS, Memphis, TN, USA - 11 June 2022
Actualitate

Riley Keough, Lisa Marie Presley, Priscilla Presley. Profimedia

Luptă pe averea familiei Presley. Văduva lui Elvis, Priscilla, contestă testamentul fiicei sale, Lisa Marie

A început lupta pe averea regretatei Lisa Marie Presley. Un prieten al cântăreței a declarat pentru People că aceasta a vrut ca totul să le rămână copiilor ei, desemnând-o pe fiica sa, actrița Riley Keough (33 de ani), executor al averii. Priscilla Presley, văduva lui Elvis și mama Lisei, susține însă că ea avea această funcție și a contestat în justiție validitatea testamentului vedetei americane, notează Daily Mail.

„Lisa Marie chiar nu simțea că mama sa, Priscilla Presley, făcea ceva în interesul ei”

Lisa Marie Presley și-ar fi înlăturat mama din rândul executorilor fondului ce-i administra averea, în 2016.

Apropiații Lisei afirmă că fiica lui Elvis a avut înainte o ceartă cu Priscilla pe tema banilor. Lisa Marie ar fi vrut ca fiul și fetele ei să aibă acces la fondurile sale, Riley Keough, urmând să-i gestioneze averea, susține un prieten apropiat.

Ultima fotografie cu Lisa Marie Presley și fiica ei. Riley Keough a postat un mesaj sfâșietor după înmormântare: „Frumoasa mea mamă”

Riley Keough

„Intenția Lisei a fost foarte clară”, a spus sursa respectivă pentru People. „Lisa chiar nu simțea că mama sa, Priscilla Presley, făcea ceva în interesul ei.”

Priscilla, în vârstă de 77 de ani, a contestat acum în justiție revizuirea testamentului prin care Lisa a îndepărtat-o pe ea și pe fostul manager Barry Siegel din funcția de administratori ai averii și i-a înlocuit cu Riley.

"Elvis" Photocall - The 75th Annual Cannes Film Festival
Priscilla Presley. Getty Images

Controversa urmează morții tragice a lui Presley pe 12 ianuarie, la vârsta de 54 de ani, după ce a intrat în stop cardiac.

Priscilla Presley susține că modificarea pe care Lisa a făcut-o în testament nu este autentică

Potrivit celor scrise de Priscilla în petiția depusă la tribunal, Lisa avea un testament care data din 1993, modificat ulterior în 2010 pentru a-i face pe ea și pe Siegel co-administratori.

Priscilla ar fi aflat despre amendamentul din 2016 abia după moarte fiicei sale. Ea susține că există „multe probleme legate de autenticitatea și valabilitatea” acestuia.

Priscilla a punctat că ar fi trebuit să fie informată în cazul în care ar fi fost înlăturată din rândul executorilor fondului ce administrează averea fetei sale, potrivit termenilor stipulați expres în testament, ceea ce nu s-a întâmplat.

De asemenea, fosta soție a lui Elvis Presley a mai reclamat că semnătura fiicei sale de pe actul din 2016 este neobișnuită, nu are consistență, dar și că nu a fost niciun martor ori notar prezent la respectiva modificare. Astfel, din punctul ei de vedere, amendamentul din 2010 este cel autentic.

Dacă va fi înlocuită din consiliul de administraţie al fondului, Priscilla Presley nu va mai putea să administreze bunurile şi averea fiicei sale.

Deocamdată nu se ştie cât de mare este averea Lisei Marie, însă mai multe procese intentate în ultimii ani au dezvăluit că finanţele sale fuseseră grav afectate, potrivit CBS News, partenerul american al postului BBC.

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri