Gisele Bündchen și Joaquim Valente/ Profimedia
Divertisment

Gisele Bündchen și Joaquim Valente/ Profimedia

Gisele Bündchen și Joaquim Valente, sărut pasional pe iahtul lor de lux. Cei doi au devenit părinți în urmă cu doar o lună

Gisele Bündchen și iubitul ei, Joaquim Valente, nu mai ascund cât sunt de îndrăgostiți. Cei doi au fost surprinși sâmbătă, 15 martie, sărutându-se pasional pe noul lor iaht luxos, estimat la 1,2 milioane de dolari, în timpul unei plimbări romantice pe apele din Miami. Apariția lor vine la mai puțin de o lună după ce au devenit părinți.

Fotografiile, care au stârnit imediat reacții în online, o arată pe fostul înger Victoria’s Secret îmbrățișându-și iubitul cu tandrețe, în timp ce acesta o sărută delicat. Cei doi s-au bucurat de o zi însorită la bordul vasului, în compania unui grup restrâns de prieteni.

Gisele Bündchen și Joaquim Valente/ Profimedia
Gisele Bündchen și Joaquim Valente/ Profimedia

Citește și: Gisele Bundchen și iubitul, la plimbare cu bebelușul lor de o lună. Urmele sarcinii nu se văd deloc pe corpul supermodelului

Modelul de 44 de ani a purtat un costum de baie negru, dintr-o singură piesă, cu un decolteu subtil, accesorizat cu un sarong transparent și ochelari de soare. Joaquim a optat pentru un look relaxat, la bustul gol, în slip negru, etalându-și abdomenul definit.

Iahtul cu care au navigat, un Schaefer V44, este unul dintre cele mai recente modele ale companiei Schaefer Yachts, cu un design modern, platforme hidraulice și o cabină suficient de spațioasă pentru patru persoane. Firma a felicitat oficial cuplul pe rețelele de socializare pentru noua achiziție, subliniind că aceasta a fost făcută „la timp pentru sosirea nou-născutului”.

Gisele Bündchen și Joaquim Valente/ Profimedia
Gisele Bündchen și Joaquim Valente/ Profimedia

Citește și: Gisele Bündchen a trăit în „umbra” lui Tom Brady. Ce spun acum apropiații supermodelului: „Se simte mai liberă ca niciodată”

Gisele și Joaquim s-au cunoscut în 2022, iar relația lor a devenit oficială în vara lui 2023. Deși inițial au preferat discreția, surse apropiate celor doi susțin că sunt „profund îndrăgostiți” și mai uniți ca niciodată.

Modelul are deja doi copii din căsnicia cu Tom Brady: Benjamin (15 ani) și Vivian (12 ani). Divorțul de celebrul sportiv a fost finalizat în octombrie 2022, după 13 ani de mariaj. Deși despărțirea a fost intens mediatizată, surse din anturajul lui Brady au declarat recent pentru Page Six că fostul jucător NFL a felicitat-o personal pe Gisele pentru nașterea celui de-al treilea copil.

Intrebarea zilei

Ce schimbare majoră ai vrea să faci în această primăvară?

Partenerii Nostri