Gisele Bündchen se simte mai liberă ca niciodată de când a început relația cu antrenorul de jiu-jitsu Joaquim Valente, lăsând în urmă căsnicia de 13 ani cu legendarul jucător NFL Tom Brady. O sursă apropiată supermodelului brazilian a declarat pentru Page Six că aceasta „a simțit mult timp că a trăit în umbra lui Tom”, dar acum, la 44 de ani, își trăiește viața exact așa cum își dorește.
După ce a divorțat de Tom Brady în 2022, Bündchen și-a refăcut viața alături de Joaquim Valente, un cunoscut antrenor de jiu-jitsu. Cei doi au început să se întâlnească în iunie 2023, iar la începutul lunii februarie au devenit părinți.
„Gisele este recunoscătoare pentru ceea ce a avut alături de Tom și pentru copiii lor, dar acum se simte mai liberă ca niciodată. Își adoră noul capitol al vieții”, a precizat sursa.
Brady și Bündchen împart custodia a doi copii, Benjamin (15 ani) și Vivian (12 ani), iar fostul star NFL mai are un fiu, Jack (17 ani), din relația anterioară cu actrița Bridget Moynahan.
Potrivit unor surse, Tom Brady nu se aștepta ca relația dintre Gisele și Joaquim să avanseze atât de rapid.
„Tom știa că lucrurile sunt serioase între Gisele și Joaquim, dar nu și-a imaginat niciodată că vor avea un copil împreună”, a spus sursa, potrivit Page Six.
Vestea l-ar fi luat complet prin surprindere pe fostul star al New England Patriots, însă, în cele din urmă, acesta a reușit să lase șocul deoparte și a felicitat-o pe Gisele pentru noul membru al familiei. De asemenea, apropiatul lui Brady a confirmat că „Tom nu-i dorește decât binele lui Gisele și vrea ca ea să fie fericită”.
În timp ce Tom Brady rămâne concentrat pe cariera sa de comentator sportiv pentru Fox Sports, Gisele trăiește fără presiunile unei relații extrem de mediatizate.
„Alături de Joaquim, Gisele nu mai simte că trebuie să fie în permanență sub lumina reflectoarelor sau să mențină o imagine perfectă. Se bucură de un stil de viață mai simplu, mai autentic și se simte mai fericită ca niciodată”, a declarat sursa.