Mohamed Ibrahim, iubitul pensionarei de 83 de ani, a reacționat după ce aceasta a spus că l-a părăsit pentru că era egoist și interesat doar de banii ei. Fără să stea pe gânduri, acesta i-a adus acuzații grave femeii pe care susținea că o iubește.
Iris Jones a devenit cunoscută în lumea întreagă după ce a apărut în emisiunea ”This Morning”, unde a vorbit despre prima noapte petrecută alături de Ibrahim, pe care l-a întâlnit după ce a călătorit în Egipt.
Fără să țină cont de criticile celor din jur sau de diferența de vârstă dintre ei, aceștia s-au căsătorit în 2020. Trei ani mai târziu, însă, pensionara de 83 de ani a dezvăluit că s-a despărțit de iubitul tânăr, pe care l-a înlocuit cu un motan, pe nume Mr. Tibbs.
Dacă femeia a susținut că tânărul o folosea doar pentru bani, acesta a reacționat și a acuzat-o că a fost interesată de el doar pentru că își dorea să aibă relații intime. În plus, el s-a arătat revoltat de faptul că declarațiile ei i-au distrus reputația.
Acesta a insistat, de asemenea, că a fost îndrăgostit de femeia de 83 de ani și a negat că ar fi început o relație cu ea din dorința de a câștiga bani ori de a obține un job în Anglia. De asemenea, a spus că declarațiile ei, potrivit cărora era blocat în Egipt și nu putea să se întoarcă, erau false.
„Am tratat-o pe Iris ca pe o regină, dar m-a folosit doar pentru relații intime!”, a spus el, potrivit Daily Mail.
„Am iubit-o, dar mi-a frânt inima!”, a mai declarat el.
Femeia de 83 de ani s-a despărțit de iubitul tânăr acum trei luni
Iris Jones s-a măritat cu Mohamed Ibrahim acum trei ani, în ciuda criticilor și îngrijorările venite din partea familiei. Aceasta spunea, la acea vreme, că va demonstra că relația ei va dura. Iată că acum trei luni a ieșit la iveală că femeia l-a dat afară din casă pe tânărul egiptean.
Într-o postare pe Facebook, citată de Daily Mail, Iris Jones a scris: "Vreau să vă spun tuturor adevărul despre relația mea cu Mohamed, din ziua în care mi-a dat el mesaj și până acum. În 25 iunie 2019 am primit un mesaj de la Mohamed și am devenit prieteni pe Messenger. Părea un tip drăguț. De la început mi-a zis că a fost forțat să se căsătorească și că din acest mariaj s-au născut patru copii. Era în divorț și a simțit că eu sunt persoana care l-ar putea înțelege și cu care poate vorbi. Mi-a trimis poze cu el, i-am zis că va găsi curând pe cineva și că eu am 79 de ani, doi fii mai mari decât el, ambii însurați, care locuiesc aproape de mine".
Tânărul a cheltuit zeci de mii de lire sterline din banii pensionarei
Iris a ajuns să stea o lună Egipt și chiar a încercat să se căsătorească acolo cu iubitul ei. Un oficial de la Ambasada Marii Britanii în Cairo a avertizat-o să nu-i dea niciun ban tânărului. Nu i-a ascultat sfatul și a doua zi a scos 15.000 de lire din cont si i le-a dat lui Mohamed.
În 2020, britanica a făcut o nouă călătorie în Egipt, în timpul căreia s-a și căsătorit cu bărbatul. 40.000 de lire sterline a avut pe card când a plecat la el și, după trei luni petrecute acolo, s-a întors singură în Marea Britanie cu doar 9.000 de lire sterline în cont, după ce i-a lăsat cardul pe mână proaspătului ei soț. Lucrurile nu s-au oprit aici și până tânărul a ajuns să se mute cu ea în Marea Britanie, i-a mai trimis o altă sumă mare: 14.000 de lire.
În noiembrie 2021, Mohamed a reușit să se mute în Marea Britanie cu o viză de căsătorie. Un timp au trăit din pensia femeii. Ibrahim s-a angajat la un supermarket, dar a continuat să trăiască din banii soției sale. Atât de mulți încât ea rămăsese fără aproape nimic. Atunci, relația lor a început să se deterioreze și s-a stricat și mai mult după ce el a aflat că nu va moșteni casa ei de la mare.