Sharon Stone, actrița cunoscută pentru rolul interpretat în „Basic Instinct”, continuă să aleagă să fie fericită la aproape 24 de ani de când s-a confruntat cu o hemoragie cerebrală aproape fatală care i-a schimbat cursul vieții.
Înainte de a urca pe scena de la Globurile de Aur, unde a înmânat premiul pentru cel mai bun film străin, Stone a spus pentru Fox News Digital că este de părere că oamenii aleg felul în care privesc lumea.
„Cred că poți alege cum vezi lumea, iar eu aleg să fiu fericită, ceea ce cred că este o disciplină. Și asta fac,” a spus Stone.
Actrița legendară, care a devenit celebră în anii '90 datorită rolurilor din „Basic Instinct” și „Casino,” a vorbit pentru BBC News în decembrie despre sfatul pe care i l-ar oferi unei versiuni mai tinere ale ei.
„O să reușești”, i-a spus Stone reporterului, în timp ce plângea. „Nu știi asta acum, dar o să reușești. Aș vrea să îmi fie tatuat pe interiorul pleoapelor. Mi-ar fi plăcut să fi știut asta de multe ori”.
„Cred că poți alege cum vezi lumea și aleg să fiu fericită, ceea ce cred că este o disciplină. Și asta fac”, a spus Stone.
Ea a continuat șirul declarațiilor: „Când eram pe jos și nu puteam să chem o ambulanță. Când m-am întors acasă din spital și am citit în revista People că nu vom ști timp de 30 de zile dacă voi trăi sau voi muri”.
După hemoragia cerebrală din 2001, Stone le-a spus celor de la BBC că a devenit „o persoană foarte diferită”, explicând că i s-au schimbat chiar și gusturile în ceea ce privește mâncarea.
În ciuda problemelor cu care s-a confruntat, Sharon alege să fie rezilientă: „Putem alege să ne plângem și să ne văicărim, sau putem alege bucuria. Cred că trebuie să continui să alegi bucuria”, a mai spus Stone pentru BBC News, continuând: „Rămâi în prezent. Ai căzut? Ridică-te. Cineva te-a împins, iar acum vor să te ajute să te ridici? Lasă-i”.
Sharon Stone spune că a pierdut 18 milioane de dolari după AVC-ul suferit în 2001
Într-un interviu pentru The Hollywood Reporter, actrița din "Basic Instinct", astăzi în vârstă de 66 de ani, a vorbit despre modul în care acea problemă serioasă de sănătate, care a dus la sângerarea unei artere în creier timp de nouă zile, a făcut-o să se îndepărteze de Hollywood și i-a schimbat modul de gândire.
"Un călugăr budist mi-a spus că m-am reîncarnat în același corp. Am avut o experiență cu moartea și apoi am fost adusă înapoi. Am avut o hemoragie în creier de nouă zile. Creierul mi-a fost împins în față, spre chip. Nu era poziționat acolo unde fusese înainte. Și, în timp ce se întâmpla asta, totul s-a schimbat. Simțul mirosului, al pipăitului, vederea mea. Nu am putut să citesc câțiva ani. Vedeam lucrurile întinse și modele de culori. Mulți oameni au crezut că voi muri", a povestit starul.
Stone a spus că starea ei precară de atunci i-a făcut pe unii să profite de ea. A pierdut rapid milioanele de dolari pe care le avea în contul bancar, precum și mai multe obiecte personale.
"Strânsesem 18 milioane de dolari datorită succesului meu, dar când m-am uitat în contul meu bancar, totul dispăruse. Inclusiv frigiderul meu, telefonul, totul era pe numele altor oameni. Nu mai aveam niciun ban".
Actrița a spus că, în loc să se agațe de toate lucrurile negative pe care le-a experimentat în urma accidentului vascular cerebral, ea alege să se concentreze pe aspectele pozitive ale vieții sale.
"Am decis să rămân ancorată în prezent și las lucrurile să treacă. Am decis să nu mă agăț de boală, de amărăciune sau de furie. Dacă muști sămânța amărăciunii, nu te mai părăsește niciodată. Dar dacă ai credință, chiar dacă acea credință e de mărimea unui bob de muștar, vei supraviețui. Așa că, trăiesc pentru bucurie, trăiesc cu scop acum", a încheiat Stone.
Anterior, actrița a mărturisit și pentru publicația People că, în stadiile incipiente ale recuperării după AVC și hemoragie cerebrală, nu mai vedea și suferea de pierderi de memorie.
„Pentru mult timp, am vrut să mă prefac că totul e bine. Am nevoie de opt ore neîntrerupte de somn pentru ca medicația pe care o iau să-și facă efectul și să nu fac crize. Sunt o angajată cu dizabilități și din cauza asta nu primesc multe joburi. Acestea sunt lucrurile cu care mă confrunt de 22 de ani. Acum sunt deschisă în legătură cu asta”, a povestit Sharon pentru People.