Ilinca Vandici se poate mândri cu un corp de model. Prezentatoarea tv este foarte dedicată să fie permanent în cea mai bună formă a sa, așa că nu concepe să chiulească de la antrenamentele la sală pe care le face cu un antrenor personal. Dar, pe lângă asta, șatena mai are câțiva ași în mânecă.
"Nu e o chestie dezvoltată peste noapte, e multă muncă în spate. E foarte multă disciplină, organizare, eu nu lipsesc de la antrenamente. Fac antrenament cu un antrenor personal, nu pentru că e o fiță, ci pentru că antrenorul respectiv vede cum se transformă corpul tău și știe unde e zona în care trebuie să se lucreze mai mult, mai puțin, astfel încât corpul meu să arate armonios.
Am avut la un moment dat un an de zile în care am făcut sport șapte zile din șapte. Rezultatele se văd în timp, nu peste noapte am reușit să ajung la forma la care sunt astăzi. Am foarte mare grijă și la alimentație, mănânc fructe, orez și cărniță. Mai nou am început să fac și masaj, pe care îl ador, mi se pare că ăsta e secretul ultimei perioade din viața mea. În momentul în care am descoperit masajul cu bambus și m-am dus o lună, două, deja acolo se face ce nu face sala. Lucrează alte zone ale corpului care nu pot fi lucrate în sala de sport", a declarat Ilinca Vandici pentru wowbiz.ro.
Ilinca Vandici s-a despărțit de soțul ei
Recent, Ilinca Vandici a confirmat zvonul care circula de ceva vreme prin presa mondenă, și anume că s-a despărțit de soțul ei, Andrei Neacșu.
"Viața fiecărui om este plină de urcușuri și coborâșuri, fericire și lupte care ne vor testa rezistența și integritatea, dar ne vor împinge să depășim provocările și ne vor învăța lecții care ne vor face și mai puternici pe drumul nostru!
Întotdeauna este dificil să iei o astfel de decizie, însă, după îndelungată reflecție și cu recunoștință pentru timpul pe care l-am petrecut împreună, am decis de comun acord cu Andrei să ne separăm ca și cuplu. În calitate de părinți devotați, prioritatea noastră rămâne să ne creștem copilul împreună cu dragoste, respect și prietenie. Zian este binecuvântarea noastră și întotdeauna vom fi alături de el cu iubire și susținere. Este o perioadă grea în care avem de nevoie de liniște, înțelegere și toleranță. Vă mulțumesc pentru că ați fost mereu alături de mine în toți acești ani, în toate momentele care au marcat viața mea profesională și personală", a fost mesajul publicat de vedeta tv pe rețelele sociale.
Problemele au apărut în urmă cu circa un an, dar ambii au încercat să facă tot posibilul pentru a reînnoda legătura. Au mers și în vacanțe, au făcut o super ședință foto de Crăciun, în familie, în care erau zâmbitori și păreau fericiți, dar iată că relația s-a degradat, iar Andrei a plecat de acasă de câteva luni. Acesta s-a mutat într-un apartament dintr-o zonă de lux a Capitalei, în timp ce Ilinca a rămas în vila conjugală din Tunari alături de fiul lor, Zian.