Căsnicia prințesei Diana cu prințul Charles nu a fost una tocmai fericită, aflându-se în urma divorțului că fiul reginei Elisabeta începuse deja o relație cu actuala sa soție, Camilla. Înainte de separare și implicit de tragedia care a urmat, prințesa de Wales l-a prins pe actualul rege al Angliei înșelând-o.
Diana s-a căsătorit cu moștenitorul tronului în urmă cu 42 de ani, având parte de o nuntă ca-n basme la Catedrala Sf. Paul, care a fost urmărită de milioane de oameni din întreaga lume. La scurt timp după căsătorie, Diana a devenit mama a doi băieți, prințul William și prințul Harry.
Cu toate acestea, cu doar câțiva ani înainte de divorț, suspiciunile prințesei de Wales începuseră să crească, iar un ofițer de protecție al regretatei prințese a dezvăluit momentul când aceasta i-a prins pe Charles și Camilla împreună, la o petrecere. Deși nu s-a aflat nimic la acel moment, după separare, Diana a dezvăluit în cadrul unui interviu că Charles i-a fost infidel: „Ei bine, eram trei în această căsătorie, așa că era puțin aglomerat”.
Ken Wharfe a fost ofițerul de protecție al prințesei Diana timp de șase ani, fiind și martorul momentului când cuplul regal se apropia de sfârșit.
„Diana nu cunoștea pe nimeni de la acea petrecere și a fost ca o scenă dintr-un film. Toată lumea a fost surprinsă de apariția ei. La o oră după ce am ajuns la petrecere, am auzit cum Diana mi-a strigat numele, eu fiind atunci undeva în bucătărie. Am ieșit și mi-a spus: „Trebuie să vii cu mine, nu-mi găsesc soțul și nici pe Camilla”. În cele din urmă i-a găsit la subsolul proprietății unde avea loc petrecere, stăteau pe canapea și vorbeau. Nu știam ce vrea să facă Diana în acel moment, dar am avut încredere în ea. S-a dus către ei și i-a spus Camillei: „Te rog, nu mă trata pe o idioată. Știu ce se întâmplă”. Camilla a spus un lucru pe care nu-l înțeleg nici în ziua de azi: „Ei bine, știi, ai doi băieți minunați”. Acela a fost un moment definitoriu pentru viața lor. A fost momentul când au știut că sfârșitul e aproape”, a povestit Ken Wharfe, potrivit Mirror.
Charles și Diana s-au despărțit în 1992 și au divorțat patru ani mai târziu, în 1996. Cu toate acestea, la doar un an după divorț, prințesa de Wales a murit într-un accident la Paris, având vârsta de 36 de ani.
Ulterior, Charles s-a căsătorit cu Camilla în 2005, iar ea a devenit ducesă de Cornwall. Acum, după ce prințul Charles a devenit Rege, Camilla este cunoscută drept Regina Consoartă.