Actualul rege Charles al Marii Britanii s-a căsătorit cu prințesa Diana pe 29 iulie 1981 și au divorțat în 1996. La doar un an de la divorț, Diana a murit într-un accident tragic de mașină, având la acea vreme vârsta de 36 de ani.
Căsnicia regelui Charles și a prințesei Diana a fost subiectul multor documentare, filme și cărți. S-au speculat multe ipoteze cu privire la motivul care a dus la divorțul lor, unul dintre acestea fiind chiar relația lui Charles cu Camilla, care ar fi fost amanta lui cu mult înainte de separarea acestuia de mama prinților Harry și William.
Recent, un clip în care Regele Charles a făcut o glumă deplasată, la doi ani de la nunta cu prințesa Diana, a ieșit la iveală, după ce un utilizator l-a postat pe TikTok. La acel moment, Charles și Diana se aflau într-o vizită regală în Australia și Noua Zeelandă, care a avut loc în 1983.
@_thequeenmath Nessa epoca Diana ja sabia sobre Camila, mesmo assim Charles sem um pingo de responsabilidade afetiva faz a seguinte “Piada”: #realezabritanica #princesadiana #ladydiana #queen #principedegales👑 #princesadegales #viral #princessdiana #foryou #princecharles #reicharles #queen #queenelizabeth #viral #1983 #ladydi #queendiana #king #kingcharles #diana ♬ another love - ✨️
Imaginile îl arată pe Charles ținând un discurs în timpul unui banchet de rămas bun, care a avut loc în Auckland, Noua Zeelandă. Diana a fost în centrul atenției în timpul turneului, iar Charles nu a putut trece cu vederea peste acest lucru. El le-a spus participanților la banchet: „Am ajuns la concluzia că ar fi fost mai ușor să am două soții pentru a acoperi ambele vizite. Aș fi putut să merg în mijlocul lor, conducând operațiunea”.
Comentariul a fost întâmpinat cu multe hohote de râs din partea publicului, iar presa a surprins reacția timidă a prințesei Diana, care avea doar 21 de ani atunci. În zilele noastre, comentariul lui a fost considerat deplasat.
Reacția lui Charles la atenția primită de Diana din partea mulțimilor din Australia și Noua Zeelandă a fost comentată și de biograful Andrew Morton, care a susținut că actualul rege era gelos.
„Practic, turneul nostru a fost un mare succes”, i-ar declarat prințesa Diana lui Morton la acel moment. „Când eram în mașină, toată lumea voia să mă vadă pe mine. Spuneau: „Oh, suntem pe partea greșită. Vrem să o vedem pe ea, nu pe el”. Evident, niciunul dintre noi nu eram obișnuiți cu acest lucru. Era gelos. Am înțeles gelozia, dar nu mi-am putut explica acest lucru, pentru că nu eu am cerut să fiu în centrul atenției”.