George Burcea, fostul soț al Andreei Bălan, a făcut primul pas spre lumea bună a filmului în momentul în care a fost ales să joace alături de Catherine Zeta-Jones și alți actori mari în serialul "Wednesday", o poveste despre Familia Addams.
Actorul interpretează rolul lui Lurch și nu este singurul român din distribuție, căci și magicianul Victor Dorobanțu este Thing, mâna folosită drept "animal de companie" de înfricoșătoarea familie. Cei doi au fost prezenți la premiera din Los Angeles a mult așteptatei serii, iar George a fost însoțit și de iubita lui, Viviana Sposub.
George și Viviana au fost de-a dreptul spectaculoși pe covorul roșu. Eleganți, asortați și îndrăgostiți, cei doi au participat și la petrecerea dată după eveniment, la care au fost prezenți toți cei implicați în crearea serialului.
Șatena a îmbrăcat o rochie lungă, neagră și generos decoltată, ce i-a venit ca turnată și i-a subliniat silueta frumoasă, pe care a asortat-o cu mânuși lungi și cercei lungi cu perle, în timp ce George a îmbrăcat un costum clasic, cu papion. Zâmbetele nu le-au lipsit de pe chipuri, entuziasmați să fie într-o asemenea ipostază, la un eveniment de o asemenea amploare. Au stat la poze în fața fotografilor și s-au distrat alături de Victor Dorobanțu și de întreaga echipă, la petrecerea dată în inima LA-ului.
Foto: Profimedia