Regele Charles este cunoscut pentru faptul că i-a fost infidel prințesei Diana, însă, înainte de a începe relația cu cea care îi este acum soție, Camilla Parker Bowles, el a avut o altă amantă.
Relația dintre regele Charles și Camilla Parker Bowles a început ca aventură, ceea ce se cunoaște de zeci de ani, însă, potrivit unor surse citate de Mirror, acesta a avut și o altă amantă, Lady Dale Tryon, pe care o alinta „Kanga”. Aceasta și-a pierdut viața câteva luni mai târziu după prințesa Diana, moartea ei fiind învăluită în mister.
Descrisă ca fiind „singura femeie care l-a înțeles vreodată pe Charles”, Dale era cunoscută în cercul familiei regale și o femeie de afaceri de succes în lumea modei.
Născută în 1948, în Melbourne, Australia, într-o familie bună, cu venituri medii spre mari, Dale s-a mutat la Londra în 1972, unde l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină soț, Anthony Tyron.
Mai mult de atât, potrivit sursei citate, Dale a ajuns să-l cunoască pe Charles prin intermediul soțului ei, aceștia fiind prieteni buni în anii '70.
Potrivit unui documentar lansat în 2008 - Prince Charles' Other Mistress, Charles se vedea deja cu Camilla, care era căsătorită cu Andrew Parker Bowles, în momentul în care a fost cucerit de Dale.
Aparent, Charles a pus ochii imediat pe Dale, pe care a alintat-o Kanga. Ba mai mult, relația dintre ei ar fi fost atât de serioasă încât femeia i-a pus numele fiului ei Charles, după numele omului pe care-l iubea. Ba mai mult, acesta a fost chiar nașul copilului pe care Dale l-a avut cu soțul ei.
Totuși, relația dintre ei a ajuns la final rapid, atunci când Charles s-a căsătorit cu Diana. Dale a înțeles, însă, rapid faima pe care i-a adus-o această relație, așa că a utilizat-o pentru a-și lansa o colecție denumită Kanga.
Mai mult de atât, se crede că Dale a devenit prietenă cu Diana, aceasta alegând să-i poarte creațiile în 1985.
Din păcate, însă, starea de sănătate a lui Dale s-a deteriorat atunci când a recidivat o boală pe care o avea din copilărie, iar totul a culminat cu diagnosticul de cancer uterin în 1993.
Trei ani mai târziu, aceasta a ajuns într-o clinică de reabilitare după ce a devenit dependentă de analgezice pe care le lua pentru ameliorarea durerilor cauzate de cancer. Ulterior, ea a sărit de la fereastră de la opt metri înălțime, rămânând paralizată de la talie în jos. De-a lungul anilor, însă, s-a spus și că aceasta ar fi fost împinsă de cineva care și-ar fi dorit să o omoare, însă această informație nu a fost confirmată niciodată.
În plus, șirul problemelor nu s-a sfârșit pentru ea, întrucât, după accident, soțul i-a cerut divorțul.
Surse apropiate au susținut, de-a lungul anilor, că ea a rămas îndrăgostită de Charles, iar la un moment dat, în 1997, el a fost văzut în timp ce îi împingea scaunul cu rotile.
În noiembrie 1997, însă, Dale s-a ales cu o septicemie, iar la scurt timp a murit. Avea loc la câteva luni după ce prințesa Diana își pierdea viața într-un accident rutier petrecut în Paris.