hadid
Actualitate

Bella și Gigi Hadid. Profimedia

Surorile Gigi şi Bella Hadid donează 1 milion de dolari pentru familiile palestiniene

Surorile Bella și Gigi Hadid donează împreună 1 milion de dolari pentru a susţine eforturile de ajutorare a familiilor palestiniene, conform unui anunţ al agentului modelului, transmite sâmbătă DPA.

Un reprezentant al modelului Bella Hadid a declarat pentru agenţia de presă britanică PA că banii au fost împărţiţi în mod egal între patru organizaţii umanitare care se concentrează pe ajutorarea copiilor şi familiilor: Heal Palestine, Palestine Children's Relief Fund (PCRF), World Central Kitchen (WCK) şi United Nations Relief and Works Agency (UNRWA), informează Agerpres.

Cele două surori, al căror tată este magnatul palestinian al imobiliarelor Mohamed Anwar Hadid, au fost vocale în susţinerea cauzei palestiniene în cadrul conflictului din Gaza.

"Gândurile mele se îndreaptă spre toţi cei afectaţi de această tragedie nejustificată în care în fiecare zi sunt pierdute vieţi nevinovate - dintre care prea multe de copii", a scris într-un mesaj pe Instagram Gigi Hadid, 29 de ani, care a reprezentat case de modă celebre precum Versace sau Chanel şi este co-prezentatoare a reality-show-ului Next In Fashion.

"Simt o puternică empatie şi am inima frântă pentru cauza palestiniană şi viaţa sub ocupaţie, este o responsabilitate pe care o simt zilnic (...) Chiar dacă am speranţe şi visuri pentru palestinieni, niciunul dintre ele nu presupune răul unei persoane israeliene", a mai scris ea.

În luna mai, Bella Hadid, 27 de ani, care a primit titlul de modelul anului pe anul 2022 din partea British Fashion Council şi a apărut de 29 de ori pe coperta ediţiei internaţionale a revistei Vogue, a scris în mediile de socializare că s-a simţit "devastată pentru pierderea vieţilor palestiniene şi lipsa de empatie arătată de guvernele din întreaga lume".

Luna trecută, la festivalul de film de la Cannes Bella Hadid a purtat o rochie roşu cu alb făcută din keffiyeh, un material tradiţional arab ce este asociat cu palestinienii şi a scris pe Instagram că alegerea ei vestimentară "reprezintă o modalitate frumoasă de a aminti istoria, munca depusă cu dragoste, rezilienţa şi, cel mai important, arta broderiilor istorice palestiniene".

Etichete: gigi hadid , bella hadid

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri