Relația dintre Emma Heming Willis și Bruce Willis este „mai puternică ca niciodată”, în ciuda luptei actorului cu demența.
Emma Hemming Wilis, în vârstă de 45 de ani și Bruce Willis, care tocmai a împlinit 69 de ani, au aniversat 15 ani de căsnicie, fapt pentru care soția acestuia a făcut publică o fotografie inedită. În imaginea respectivă, cei doi apar în timp ce se sărută, iar aceasta nu a ratat ocazia de a-i declara iubirea în mod public.
„Astăzi sărbătorim a 15-a aniversare a nunții noastre. Și pot să fac o alegere. Pot să mă cufund în tristețe sau pot să sărbătoresc”, a scris ea în dreptul fotografiei, continuând: „Ce știu este că am atâtea de sărbătorit. Uniunea noastră și conexiunea sunt probabil mai puternice ca niciodată. Avem două fete frumoase, sănătoase și amuzante. Avem o familie unită, care se bazează pe respect mutual și pe admirație. Și pur și simplu iubesc acest bărbat cu care sunt căsătorită. Sunt atât de mândră de ceea ce avem și ceea ce continuăm să creăm. Așadar, să avem o aniversare de cristal fericită!”.
”Aniversare fericită!”, i-a scris Mandy Moore, în timp ce Tallulah, fiica lui Bruce Willis și a lui Demi Moore, a reacționat: „Iubesc felul în care vă iubiți. Sunt atât de mândră de tine, ești o persoană remarcabilă!”
Ce spunea actuala soție a lui Bruce Willis despre starea lui de sănătate
Emma a vorbit despre problemele de sănătate ale soțului ei în timpul unui interviu pentru Today și a declarat că viața întregii ei familii a fost afectată de situația lui Willis.
„Este greu pentru persoana diagnosticată, este greu și pentru familie. Iar asta nu este diferit pentru Bruce sau pentru mine sau pentru fetele noastre. Când se spune că aceasta este o boală care afecteză întreaga familie, chiar este”, a explicat Emma.
Heming a mărturisit, de asemenea, că fiicele lor au învățat să devină mult mai empatice de când au grijă de tatăl lor.
„Le învață atât de multe, cum să aibă grijă de cineva și să iubească.. este cu adevărat un lucru frumos în toată această tristețe”, a spus ea.