O tânără a împărtășit pe internet schimbarea subtilă observată la iubitul său, care i-a dat de înțeles că acesta o înșela. Ambyr avea o relație de patru ani când totul s-a năruit.
Un lucru simplu a schimbat partenerul ei în rutină, dar a fost de ajuns ca fata să intre la bănuieli. Iubitul ei a început să-și radă părul de pe piept, lucru pe care-l făcuse și la prima întâlnire, iar ea îi spusese că nu este nevoie să facă asta pentru că-l face fix așa cum este el.
După patru ani de relația, Ambyr a observat că partenerul ei își reluase acest obicei. "Timp de patru ani, nu a făcut niciodată asta pentru mine, dar într-o marți oarecare a venit ras pe piept și a zis că este pentru mine. De fapt, o făcuse ca să arate bine pentru o altă fată. Mi-e rău numai când mă gândesc că a făcut asta cu o altă femeie în minte. Urăsc să mă gândesc că a vrut să o impresioneze", a povestit bruneta pe TikTok, într-un clip vizionatde aproape trei milioane de ori.
@ambyyrswales and yes it turned out he did it to look good for anotber girl
♬ original sound - Marta Courtenay
Mii de oameni au simțit nevoia să-i transmită mesaje de susținere lui Ambyr și au fost de acord cu ea că o schimbare bruscă de rutină nu este un semn bun: "Când cineva se dă peste cap să facă ceva în legătură cu un lucru pentru care n-ai arătat niciun fel de interes, este clar pentru altcineva"; "O schimbare în rutină este, din păcate, un semnal foarte important" - au fost doar două dintre comentariile primite în dreptul clipului.