printul hussein, logodnica și parintii lui
Actualitate

Prințul Hussein al Iordaniei, alături de logodnica lui din Arabia Saudită, Rajwa, și de părinții lui/ Foto: Profimedia

Regina Rania, nespus de fericită de logodna fiului cel mare. Soția regelui Iordaniei a strălucit cot la cot cu tinerii îndrăgostiți

La o lună și jumătate după ce prințesa Iman, cea mai mare dintre cele două fete ale reginei Rania, s-a logodit, a venit rândul băiatului cel mare, viitorul rege al Iordaniei, Hussein, să-și ceară în căsătorie iubita. 

Regele Adullah al II-lea al Iordaniei și soția sa, regina Rania, au fost peste măsură de fericiți să-și vadă copilul cel mare într-un moment atât de frumos. Prințul Hussein, în vârstă de 28 de ani, a adus-o în familie pe viitoarea lui soție, Rajwa Al Saif. Rania, o prezență activă pe Instagram, le-a făcut cele mai frumoase urări tinerilor logodnici, printr-o serie de imagini postate pe rețelele sociale și un filmuleț care a vorbit de la sine despre emoția simțită de toți cei prezenți la eveniment.

Citește și: Prințesa Iman, fiica cea mare a reginei Rania, s-a logodit. În poza oficială care anunță bucuria, tânăra arată ca o mireasă

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"Nu credeam că e posibil să simt atât de multă bucurie în inima mea! Felicitări celui mai mare copil al meu, prințul Hussein, și frumoasei lui viitoare soții, Rajwa", a scris regina în dreptul unui carusel de imagini, pentru ca apoi să-i dedice o postare doar viitoarei nurori.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"Încântată să o primesc în familie pe cea de-a treia mea fiică, viitoarea soție a lui Al Hussein, Rajwa. Suntem atât de fericiți pentru voi", a scris regina Rania pe contul ei de Instagram, acolo unde a pus o poză care o înfățișează alături de viitoarea noră.

Citește și: Regina Rania a Iordaniei, poveste de viață fascinantă. Fosta IT-istă s-a logodit cu Abdullah la două luni de la prima întâlnire

regina rania si rajwa, logodnica fiului ei
Regina Rania și Rajwa, viitoarea ei noră. / Foto: Profimedia

Imaginile surprinse în timpul logodnei care a avut loc în Arabia Saudită îi arată pe părinții viitorului mire de-a dreptul emoționați și încântați. Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei și soția sa, Rania, s-au arătat zâmbitori și luminoși, fericiți să fie alături de fiul lor cel mare într-un moment atât de important, în care i-a pus inelul pe deget alesei lui.

Regina Rania și regele Abdullah al II-lea mai au trei copii: prințesele Iman și Salma și mezinul familiei, prințul Hashem.

Cine este Rajwa, viitoarea regină a Iordaniei

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Regina Rania a Iordaniei, impecabilă la întâlnirea cu prințul Charles și Camilla, într-o ținută de culoarea untului

Rajwa Al Saif, logodnica de 28 de ani a viitorului rege al Iordaniei, este din Arabia Saudită, acolo unde a avut loc și petrecerea de logodnă. Rajwa este fiica unui om de afaceri care deține una dintre cele mai mari firme de construcție din țară, scrie publicația Hola.

Logodnica prințului Hussein a absolvit Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Syracuse din New York și deține și o diplomă în Comunicare Vizuală de la Fashion Institute of Design and Merchandising din Los Angeles. Rajwa a și lucrat la o firmă de arhitectură din L.A..

Foto: Profimedia

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri