Prințul Albert al II-lea și prințesa Charlene de Monaco au prezidat în weekend cea de-a 75-a gală anuală a Balului Crucii Roșii, în Sala des Etoiles din Sporting Monte-Carlo. La ceremonie li s-a alăturat și nepoata lor, Camille Gottlieb.
Pe lângă concertele şi spectacolele susţinute de instituţiile culturale ale Principatului, în Monaco sunt organizate şi o serie de alte evenimente, care atrag vizitatori din întreaga lume, între care și Balul Crucii Rosii.
Acest bal a devenit și locul ideal pentru a urmări evoluția stilului prințesei Charlene care de-a lungul anilor, cu ținutele pe care le-a îmbrăcat cu această ocazie, și-a etalat și pasiunea față de modă.
De la Versace la Marchesa, prințesa a purtat unele dintre cele mai spectaculoase creații vestimentare la Balul Crucii Roșii.
Anul acesta, prințesa Charlene a ales o rochie albă gândită de Louis Vuitton, cu umerii goi, accesorizând o curea de aur, un clutch al mărcii, cercei cu diamante galbene de la Graff și o pereche de pantofi aurii.
Cu o coafură retro și un machiaj elegant, Charlene părea scoasă de pe paginile unei reviste de modă.
La rândul său, prințul Albert și-a potrivit ținuta cu o soției sale, alegând inclusiv un papion roșu.
Charlene și Albert au aniversat anul acesta 13 ani de căsnicie
Fosta campioană olimpică la nataţie, în vârstă de 46 de ani, s-a căsătorit cu Albert în 2011.
În 2022, prinţesa Charlene, absentă mai multă vreme din principatul monegasc din cauza unor probleme de sănătate, a revenit la Monaco și a declarat pentru presa locală că se simte mai bine, însă sănătatea ei este încă fragilă.
„Sănătatea mea este încă fragilă şi nu vreau să grăbesc lucrurile”, spunea ea într-un interviu pentru ziarul Nice Matin. „A fost un drum lung, dificil, dureros. Astăzi, mă simt mai senină”, mărturisea ea.
Speculaţiile despre un divorţ sau o despărţire a cuplului princiar monegasc au fost alimentate de absenţa prelungită a prinţesei Charlene în principatul Monaco, ceea ce palatul regal a negat în mod repetat.
Charlene a infirmat zvonurile, lăudându-şi soţul pentru că a susţinut-o şi a afirmat că „la fel ca toţi oamenii avem şi noi emoţii, fragilităţi, însă familia noastră este expusă atenţiei mass-media şi cea mai mică slăbiciune este dezvăluită”.
„Sunt foarte fericită să fiu înapoi acasă, în Monaco”, a mai afirmat Charlene pentru Nice Matin.