Michele Maize, o femeie în vârstă de 45 de ani, mama a doi copii, s-a luptat cu dependența de alcool și de droguri timp de 12 ani, însă în ultimii trei ani nu s-a mai apropiat de nimic, iar cartea lui Matthew Perry joacă un rol important în această reușită.
Maize, o femeie care trăiește în California, Statele Unite ale Americii, intrase într-un program de recuperare de un an de zile când a descoperit cartea de memorii a lui Matthew Perry, pe care a citit-o într-un weekend.
Ea s-a identificat cu abilitatea lui Perry de a-și ascunde dependența. Ca și actorul, nimeni dintre apropiații ei nu știa cu ce se confruntă acasă, ea fiind considerată o mamă de succes, care făcea voluntariat chiar și la școala copiilor.
Potrivit nypost.com, femeia a povestit că obișnuia să mănânce sănătos, să facă sport, lucra la o clinică destinată bolnavilor de Alzheimer, făcea chiar și yoga, dar noaptea se „delecta” cu vodcă și Xanax.
„Duceam o viață dublă. Oamenii nu știau că am o problemă. Mă ascundeam în spatele ușilor închise, ca și Perry”, a dezvăluit femeia.
„Beam în secret. El lua o grămadă de pastile și filma la „Friends”. A căzut de atâtea ori, am făcut la fel”, a mai spus femeia, care a crescut cu o mamă care a lipsit de multe ori din viața ei și despre care spune că a fost alcoolică, iar Maize și-a promis că nu va repeta greșelile ei, că nu va mai abuza de alcool sau droguri, mai ales că soțul ei i-a dat mai multe ultimatumuri.
„Am fost o fată introvertită, timidă, dar nu mai eram așa când consumam alcool. Soțul meu m-a găsit beată într-o zi și m-a dus la o clinică. Am fost internată și externată de mai multe ori, ca și Perry”, a spus ea.
Pe 6 ianuarie 2021, însă, ea a decis să-și schimbe viața: „Mi-am spus că va fi ultima zi în care voi mai bea. M-am privit în oglindă și am văzut-o pe mama uitându-se la mine. Mi-am spus că nu mai pot să fac asta”, a mai dezvăluit tânăra, care, deși nu l-a cunoscut pe Matthew Perry niciodată, consideră că povestea lui a ajutat-o să nu renunțe, să facă toate eforturile pentru a-și vindeca dependența de alcool.
„În cele din urmă am acceptat cine sunt și cine nu-mi doresc să fiu. Pur și simplu am acceptat că sunt introvertită, că sunt puțin ciudată, dar e în regulă. Nu-mi mai doresc să merg să petrec, să beau, am făcut asta. El a spus că nu a renunțat niciodată. A continuat să încerce. Eu am făcut asta de 30 de ori. Am încercat să mă las de alcool. Asta a rezonat cu mine”, a mai spus ea.