Matthew Perry a murit singur, tânjind după o soție și o familie. De-a lungul anilor, a trecut printr-un șir de relații eșuate, simțindu-se „trist și deprimat”, a declarat o sursă pentru DailyMail.com. Starul din „Friends”, în vârstă de 54 de ani, a fost găsit mort, sâmbătă, în locuința sa din Los Angeles.
Nu ar fi contat pentru el dacă ar fi avut copiii săi biologici sau copii vitregi. Perry a împărtășit o legătură foarte strânsă cu tatăl său vitreg.
„Matthew a visat întotdeauna să aibă familia perfectă”, a dezvăluit o sursă din cercul lui de apropiați. „Voia o soție și copii. Chiar dacă nu erau ai săi, ci copii vitregi”.
Nimeni nu a însemnat mai mult pentru Perry în această lume decât tatăl său vitreg, Keith Morrison, care s-a căsătorit cu mama sa în 1981, a mai povestit sursa. Mama lui Matthew, Suzanne, și Morrison sunt împreună de 42 de ani.
Matthew spunea mereu că Morrison l-a tratat ca și cum ar fi fost propriul său fiu. „Și de câte ori avea ocazia afirma că ar fi grozav să dăruiești o viață bună copiilor care aparțin altcuiva, așa cum Keith l-a iubit pe el”.
„În ultimul timp, a căutat din nou iubirea. Mulți ani, un șir de relații eșuate l-au lăsat să se simtă trist și deprimat, cu gândul că nu va găsi niciodată dragostea după care tânjea”.
„Matthew s-a întâlnit cu zeci de femei. Dar a simțit întotdeauna că cele mai multe erau interesate doar de banii și de faima lui. Și Matthew a fost generos peste măsură. Le-a oferit femeilor atâtea cadouri doar pentru ca în final ele să-și ia lucrurile și să plece...Cred că anii lui de luptă cu demonii... drogurile și alcoolul... l-au afectat, i-au distrus sănătatea și în cele din urmă ajungea din nou singur.”
Iarna trecută, Matthew s-a îmbolnăvit grav, a mai dezvăluit această persoană.
„Ne-am îngrijorat cu toții că nu își va mai reveni de data asta. A petrecut peste o lună în spital, a slăbit și arăta epuizat. Dar cumva, așa cum Matthew reușea mereu, a supraviețuit și a avut speranța că noua slujbă sau că dragostea vieții sale era chiar după colț. Tot ce și-a dorit Matt a fost să fie fericit. Dar a căutat mereu dragostea și fericirea în locurile greșite. Cât de trist că, atunci când a murit, se spune că a fost singur”, a concluzionat sursa.
Perry nu s-a căsătorit niciodată. A fost logodit cu Molly Hurwitz, un manager de talente, dar s-au despărțit în 2021. De-a lungul vieții sale, a avut relații și cu actrițe cunoscute, printre care Julia Roberts și Lizzy Caplan.