O femeie în vârstă de 23 de ani, care trăiește în Beverly Hills, California, Statele Unite ale Americii, a cheltuit nu mai puțin de 49.000 de dolari pe diferite intervenții estetice și spune că nu este dispusă să se oprească.
Preocupată de aspectul fizic și hotărâtă să aibă un look cât mai apropiat de cel al unor staruri renumite la Hollywood, precum Marilyn Monroe și Jayne Mansfield, Serena a scos din buzunare mai bine de 45.000 de dolari, bani pe care i-a cheltuit pe diferite proceduri estetice.
Mai exact, ea și-a făcut o operație de mărire a sânilor care a costat 7.500 de dolari, a plătit 11.000 de dolari pe o rinoplastie și a cheluit 15.000 de dolari pe diferite fillere. De curând, dorința de a avea un posterior mai apetisant a făcut-o să scoată din buzunare nu mai puțin de 15.000 de dolari, dar toate aceste sume nu o sperie, întrucât tânăra susține că nu se va opri niciodată.
”Deja mă gândesc la următoarea operație, îmi doresc să am un bust mai proeminent, așa că vreau să trec de la implanturi de 500 cc (n.r. centimetri cubi) la unele de 1.000 cc. Am nevoie de această intervenție, ca să am un corp proporțional.”, a spus ea.
”Nu vreau să am un corp care arată ca un triunghi întors, e vorba doar de un echilibru, de dorința de a avea un look atractiv.”, a mai spus ea, potrivit Daily Mail.
Totodată, tânăra recunoaște că nu e atât de simplu să se lase pe mâinile esteticienilor, deoarece după ultima procedură se simte ca fiind lovită de un TIR, dar nu regretă nimic.
”Recuperarea este foarte grea, cea mai grea de până acum. Trebuie să port îmbrăcăminte de compresie 23 de ore pe zi, ceea ce este foarte inconfortabil.”, a mai spus ea, precizând, de asemenea, că în ultimele luni, după ce și-a operat posteriorul, a fost nevoită să doarmă doar pe burtă din cauza durerilor.
”Am dormit pe burtă pentru aproape două luni. Nu am putut să stau pe scaun la restaurant, iar în ultima perioadă a trebuit să folosesc o pătură specială. Dar sunt fericită de rezultate, cred că arată grozav, am forme acum.”, a mai spus ea.
Serena este hotărâtă să nu se oprească aici: ”Să mă operez mă ajută să mă simt puternică, să am încredere în mine. Îmi place că pot să arăt ca oricine îmi doresc. Sunt foarte fericită de rezultate, sper să observ îmbunătățiri. Îmi doresc mai multe intervenții, deoarece sper să evoluez, să fiu cea mai bună versiune a mea.”, a mai spus tânăra.