Madonna, celebra cântăreață în vârstă de 64 de ani, a reacționat după ce a fost criticată pentru apariția de la premiile Grammy, mulți dintre fani fiind de părere că aceasta a abuzat de intervențiile estetice și este de nerecunoscut acum.
În vârstă de 64 de ani, artista a făcut public un videoclip în care apare alături de mai multe vedete de la premiile Grammy, inclusiv Sam Smith și Cardi B.
Într-un mesaj lung, însă, postat în dreptul videoclipului, artista a vorbit despre faptul că imaginile apărute în presă au fost deformate de lentilele camerelor de fotografiat, precum și de faptul că acestea au fost surprinse de la o distanță prea mică.
Concret, Madonna, pe numele ei real Madonna Ciccone, susține că lentilele și faptul că imaginile au fost surprinse de la o distanță foarte mică i-au distorsionat fața și au făcut-o să pară mai rotundă și mai pufoasă decât este.
”A fost o onoare pentru mine să-i prezint pe Kim Petras și pe Sam Smith la premiile Grammy. (....) Dar în loc să se concentreze pe ceea ce am spus, pentru mulțumirile pe care le-am adus unor artiști curajoși, precum Sam și Kim, mulți au ales să vorbească despre imaginile de tip Close-up ce au fost surprinse de fotoreporteri, care ar fi distorsionat fața oricui. Încă o dată am fost prinsă într-o misoginie ce a cuprins lumea în care trăim. O lume care refuză să celebreze femeile care au trecut de 45 de ani și pe care simte să le pedepsească dacă continuă să fie puternice, muncitoare și aventuroase”, a scris Madonna pe rețelele sociale.
De asemenea, ea a subliniat că nu-și va cere scuze pentru niciuna dintre alegerile ”creative pe care le face ori pentru felul în care se îmbracă”.
Ce spune un chirurg plastician despre noua față a Madonnei
Apariția Madonnei pe scena premiilor Grammy 2023 a stârnit multă rumoare. Diva de 64 de ani a apărut cu chipul vizibili modificat, cu pomeții și buzele mărite și fără niciun rid. Internauții "au luat foc" și au comentat continuu pe rețelele sociale. Iată ce spune un chirurg plastician consultat de Daily Mail.
Madonna are una dintre cele mai recognoscibile fețe din lume, dar când a urcat pe scenă la premiile Grammy 2023, mulți dintre fanii ei au spus că este de nerecunoscut și chiar au criticat-o dur.
Multe persoane s-au întrebat ce intervenții estetice și-a făcut, iar mai mulți chirurgi plasticieni au vorbit despre posibilele operații și proceduri la care a apelat cea supranumită "regina muzicii pop". Ei spun că ar fi vorba de un facelift complet, de operație la nas, dar și de prea multe injectări cu botox și fillere.
Dr. Michael Horn, un plastician din Chicago, crede că artista de 64 de ani ar fi făcut de curând mai multe operații estetice. "De-a lungul anilor, Madonna pare că a trecut prin numeroase intervenții plastice. Apariția de la Grammy ne-a arătat cea mai diferită versiune pe care am văzut-o până acum. A trecut printr-un lifting facial. Acest lucru este evident, deoarece pielea ei este foarte întinsă și fără riduri. Și ochii îi par mai mici, probabil pentru că pielea i-a fost trasă spre spate în timpul liftingului. Madonna avea un nas care se potrivea cu chipul ei. Pare că a trecut printr-o rinoplastie, iar acum are un nas cu un vârf mai ascuțit și mai îngust", a spus specialistul.