De circa două săptămâni, Irinel Columbeanu s-a mutat într-un azil din Snagov, același în care și-a trăit și tatăl lui ultimii ani din viață. Fostul om de afaceri, care avea o avere de zeci de milioane de euro, a pierdut tot, inclusiv celebra vilă de la Izvorani. Ajunsese să locuiască cu chirie în cartierul Colentina, iar acum a luat decizia de a merge la un centru de îngrijire.
Cheltuielile lunare la azilul din Ghermănești sunt cuprinse între 3000 și 4000 de lei, dar Columbeanu nu are deocamdată banii pentru a le plăti. De abia luna viitoare, bărbatul de 66 de ani va primi prima pensie, dar nici așa nu va reuși să acopere costurile.
„El acum trăiește dintr-o pensie de nici 20 de milioane, de unde să aibă bani să plătească?! Speră să-l ajute prietenii, cei de la televiziune (că el niciodată nu a cerut bani ca să vină în emisiuni), și domnul Becali, în ultimă instanță. Tot Gigi Becali a dat bani și pentru Zina, vreo 10.000 de euro, pentru că nici la ea nu avea cine să plătească azilul. Acum eu sunt într-o situație ingrată, pentru că nici nu pot să dau un om afară în așa stare, nu mă lasă inima, dar nici să-l țin la infinit fără bani nu am cum. Mi-e imposibil. Îl țin și eu gratis o lună-două! Eu îl cunosc pe Irinel și ne leagă o prietenie sinceră, pentru că și tatăl lui a fost tot la noi internat, pe ultima perioadă a vieții. Nu puteam să nu-l găzduiesc atunci când am aflat în ce stare este și că are nevoie de ajutor de urgență”, a declarat Ion Cassian, proprietarul căminului de bătrâni din Ghermănești, pentru Click!.
Irinel Columbeanu speră ca unicul lui copil să vină din SUA pentru a-l vizita
Irinel Columbeanu a spus că a fost vizitat deja de fosta lui iubită, Oana, dar și că le-a anunțat pe fiica și pe fosta soție, Irina și Monica, de mutare. Cele două locuiesc de ani buni în SUA, dar Irinel speră ca măcar unicul lui copil să ajungă să-l viziteze.
„Nu mi-a trecut prin gând niciodată că voi ajunge într-un centru pentru seniori, dar eu nu consider că e vreo decădere sau vreo problemă, ci cred că așa a vrut Dumnezeu. Nu doar cu asta, cu toate care mi s-au întâmplat. Până la urmă a fost mai bine așa și pentru mine și pentru Irina și pentru Monica, cred eu. (...) Sunt foarte liniștit. Asta e ceea ce am căutat. Sunt mai liniștit aici decât eram până acum. M-a vizitat fosta mea iubită Oana și sper să mai privesc vizita unor prieteni buni. Irina și Monica m-au sunat. Am comunicat cu amândouă și știu că sunt aici. Poate mă vor vizita", a povestit fostul afacerist în podcastul "Fiță cu Adiță". Acesta a adpugat și că și-ar dori să mai scrie o carte.
În 2018, Irina s-a mutat în SUA, alături de mama ei, Monica Gabor. De atunci, timp de cinci ani, fostul milionar nu și-a mai văzut fata decât prin intermediul tehnologiei, prin apeluri video și în poze. Din fericire, s-au reîntâlnit în America, în vara lui 2023, când Irinel a mers în vizită.