Hugh Hefner, fondatorul Playboy, a dus o viață controversată, despre care s-a vorbit în permanență. Acum, la șase ani de la moartea acestuia, au apărut noi detalii despre el. Mai exact, un bucătar care a lucrat pentru el a susținut că acesta a mâncat același preparat în fiecare zi, timp de patru ani.
În timp ce unele persoane ar putea fi dezgustate să audă așa ceva, altele ar putea considera uimitor să poți să mănânci același preparat în fiecare zi.
JJ Reinhart a lucrat ca bucătar pentru Hugh Hefner timp de opt ani, începând cu 2002, iar acum a făcut o dezvăluire surprinzătoare. Mai exact, el a declarat că fondatorul Playboy adora să mănânce un anumit fel de mâncare.
Potrivit Daily Mail, Reinhart a început să lucreze pentru Hefner ca bucătar pe când avea 20 de ani, fiind intern, însă a fost pasionat de acest domeniu și a avansat rapid. Astfel, a ajuns să lucreze full time la vila lui Hefner, unde gătea fel și fel de preparate atât pentru el, cât și pentru invitații lui. În plus, în cei opt ani de muncă, acesta a ajuns să-l cunoască destul de bine pe Hefner și să știe care sunt preparatele lui favorite.
Potrivit acestuia, Hefner obișnuia să mănânce brioșe la micul dejun, pe care Reinhart le gătea după o rețetă englezească. În fiecare zi, însă, timp de patru ani, acesta savura același fel de preparat. La un moment dat, însă, el s-a plictisit și a cerut niște ouă jumări.
În ciuda faptului că ducea o viață extravagantă, preferințele lui culinare erau foarte simple. Tocmai de aceea, el prefera să mănânce singur, în dormitor. Doar de Ziua Recunoștinței alegea să ia masa în vilă, alături de alți invitați.
Citește și: Fiul cel mic al lui Hugh Hefner și actrița Scarlett Byrne vor avea gemeni. „Sunt foarte fericit”
„Dacă ieșea în oraș, pregăteam mâncarea pentru el și i-o dădeam la pachet. A fost un șef extraordinar, găteam astfel de preparate simple pentru el cu drag, pentru că știam care erau așteptările lui. Niciodată nu am avut probleme să facem asta”, a dezvăluit Reinhart.
Hugh Hefner a murit în 2017
Hugh Hefner, celebrul fondator al revistei „Playboy”, a murit la vârsta de 91 de ani, la domiciliul său cunoscut sub numele de Playboy Mansion, a anunțat grupul Playboy.
Averea lui Hefner a fost moștenită de soția sa, Crystal, dar și de cei trei fii, Cooper, David și Marston, și de fiica sa, Christie.