Regele Charles al III-lea al Regatului Unit s-a întors la Londra pentru a primi cel mai probabil un tratament suplimentar în urma diagnosticului său de cancer, informează DPA.
Regele Charles al III-lea şi regina Camilla au zburat cu un elicopter spre Palatul Buckingham de la reşedinţa lor privată din Sandringham şi au fost transportaţi apoi cu un automobil, pe o distanţă scurtă, până la reşedinţa Clarence House, situată în apropiere.
Săptămâna trecută s-a anunţat că şeful statului are "o formă de cancer", iar suveranul britanic a publicat weekendul trecut o declaraţie în care a lăudat "toate acele organizaţii care îi sprijină pe pacienţii cu cancer".
Regele Charles şi-a amânat toate îndatoririle publice, dar continuă să lucreze într-un cadru privat şi să se ocupe inclusiv de documentele de stat care îi sunt aduse în faimoasele cutii roşii.
Camilla: Regele a fost "foarte impresionat" de toate mesajele de sprijin pe care le-a primit din partea publicului
Camilla a participat deja la mai multe evenimente de pe agenda sa de lucru şi a dezvăluit săptămâna trecută că soţul ei "se simte extrem de bine în circumstanţele date''.
Ea a mai spus că monarhul britanic, care a primit primul său tratament împotriva cancerului săptămâna trecută, a fost "foarte impresionat" de toate mesajele de sprijin pe care le-a primit din partea publicului.
Regele şi regina Marii Britanii au sosit marţi la Londra în timp ce ploaia torenţială s-a abătut asupra oraşului, iar suveranul a fost fotografiat în timp ce saluta mulţimea de admiratori.
Diagnosticul regelui Charles a fost pus după ce monarhul a petrecut trei nopţi într-o clinică privată din Londra unde a fost operat pentru hipertrofie benignă de prostată.
Prinţul de Wales ar putea începe să îl reprezinte pe tatăl lui la diverse evenimente publice, iar presa britanică a raportat că prinţul William şi familia sa îşi petrec perioada de vacanţă şcolară în reşedinţa lor din Norfolk, Anmer Hall, care se află pe domeniul regal de la Sandringham.