Pe data de 31 mai 2019, o tânără în vârstă de 21 de ani, Lexie Alford, a pus piciorul în Coreea de Nord și a stabilit un nou record, devenind cea mai tânără persoană din istorie care a călătorit în fiecare țară de pe glob.
Lexie iubește călătoriile din copilărie, ea crescând într-o familie care deține o agenție de turism în California.
"Călătoriile au fost parte din viața mea de când mă știu", a povestit tânăra, care a specificat că, timp de câteva săptămâni sau luni pe an, renunță la școală în favoarea studiului individual pentru a merge în vacanțe.
Familia ei a călătorit pretutindeni, de la satele plutitoare din Cambodgia, la Burj Khalifa, Ushuaia sau piramida din Giza.
"Părinții mei au acordat o mare importanță expunerii mele la toate stilurile de viață din întreaga lume și asta a avut un impact foarte profund asupra persoanei care sunt astăzi. Am fost întotdeauna curioasă cu privire la modul în care trăiesc alte persoane și cum găsesc ele fericirea", explică ea.
A renunțat la studii pentru visul său
Nu și-a propus să stabilească vreun record, ci doar să călătorească cât mai mult: "Sincer, de la început, am vrut doar să împing limitele a ceea ce am crezut că pot face cu viața mea și să văd cât mai mult din lume în acest proces. Abia mai târziu mi-am dat seama că inspir oamenii din jurul meu, în special pe tinere.
"Mi-am dat seama că nu puteam renunța când lucrurile deveneau dificile. Am fost hotărâtă să arăt tuturor că lumea nu este atât de înfricoșătoare cum o portretizează presa și că există bunătate peste tot".
În 2016, Alford a început să lucreze la misiunea de a călători în fiecare dintre cele 196 de națiuni suverane ale lumii.
"Am absolvit liceul cu doi ani devreme şi am obținut o scrisoare de admitere de la un colegiu local. Trebuia să încep anul şcolar când am decis să încerc doborârea recordului", a spus ea.
Pentru a obține banii necesari călătoriilor, Lexie a lucrat în cadrul agenției familiei. De altfel, a făcut o mulțime de cercetări în avans pentru a găsi cele mai bune oferte. A ales hoteluri ieftine şi a strâns bani limitându-se la a cumpăra doar cele necesare.
Sursa foto: iStock/ Getty Images