Nu e greu sa-ti dai seama cand limba ta e inflamata. Daca se intampla, primul instinct ar putea fi acela de panica, dar nu te teme: "Umflarea limbii poate fi cauzata de o varietate de probleme diferite, iar cele mai multe dintre ele nu sunt grave", spune Clare Morrison, medic si consilier la MedExpress.
Cu toate acestea, daca umflarea se intampla rapid sau este severa si vine insotita de o constrictie a gatului, dificultati de respiratie si ameteli sau senzatie de lesin, atunci trebuie solicitata imediat asistenta medicala deoarece poate indica o situatie critica.
De asemenea, daca umflarea persista (10 zile sau mai mult), se inrautateste sau apar alte simptome precum oboseala, durerea sau febra, atunci trebuie programata o vizita la medic.
Cat despre ceea ce ar putea provoca inflamarea limbii, iata 10 posibile motive
Limba se reface dupa o vatamare
"Limba este vulnerabila la traumele cauzate de dinti prin muscaturi accidentale sau compulsive sau prin purtarea de aparat, dantura falsa ori reconstruita cu materiale prea dure", spune dr. Morrison. Bucatile de mancare calde sau ascutite pot provoca iritarea limbii si umflarea acesteia, mai ales daca alimentele sunt acide si picante.
Solutia evidenta este sa identifici factorul cauzal al inflamarii, sa-l inlocuiesti si apoi sa aplici un cub de gheata pentru dezumflare. E recomandat ibuprofenul, dar trebuie sa folosesti timp de cateva zile si apa de gura blanda pentru a preveni infectiile.
Apa de gura e prea dura
Anumite paste de dinti si ingrediente din apa de gura pot provoca umflarea limbii, iar aceasta nu se va remedia pana cand nu se va intrerupe utilizarea produsului. Cei mai comuni vinovati sunt peroxidul de hidrogen, alcoolul, bicarbonatul de sodiu si scortisoara.
In cazul in care nu stii sigur ce ingredient te afecteaza, dermatologul poate efectua un test de alergii.
Inflamarea este semn al unei reactii alergice
Reactiile alergice sunt cauzate de reactia sistemului imunitar la anumite elemente la care este expus. Fructe, nuci, crustacee, lapte sau chiar o muscatura de insecta... toate pot cauza alergii! Raspunsul corpului presupune eliberarea de histamina, ingustarea vaselor mici de sange si acumularea de lichide in tesuturi, spune dr. Morrison. Cand o alergie provoaca inflamarea limbii, buzelor si fetei este cunoscuta sub numele de angioedem.
Reactiile alergice pot fi tratate cu antihistaminice sau steroizi orali.
Inflamarea poate fi un efect secundar al anumitor medicamente
Medicamentele cele mai cunoscute pentru provocarea reactiilor alergice - si umflarea limbii - sunt inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei. "Pot provoca umflarea limbii si cauza oprirea respiratiei", spune Omid Mehdizadeh, medic ORL-ist si laringolog la Centrul de sanatate Providence Saint John din Santa Monica, California. "Efectul nu apare neaparat cand sunt administrati pentru prima data."
Antiinflamatoarele (cum ar fi aspirina si ibuprofenul) si antibioticele (penicilina, antiviralele) pot provoca, de asemenea, o reactie alergica. "Daca se observa aceasta reactie, tratamentul trebuie oprit imedia", spune dr. Morrison. In functie de severitatea reactiei, pacientului i se recomanda antihistaminice, steroizi sau adrenalina intramusculara.
Deficitul de vitamine
Lipsa de vitamina B12 poate inflama limba: "De asemenea, poate provoca furnicaturi in maini si picioare, oboseala si slabiciune", spune dr. Morrison.
O deficienta de fier poate face ca limba sa devina dureroasa si este probabil sa fie insotita de oboseala, respiratie greoaie si piele palida.
Pentru a creste aportul de B12 si fier trebuie consumate alimente precum carne, peste, oua, salate, fasole si linte. Daca deficientele sunt majore, medicul va recomanda fie o dieta mai stricta, fie suplimente alimentare.
Refluxul gastro-esofagian iti irita limba
Acidul stomacal care calatoreste in gat poate irita limba si cauza inflamatia: "Este posibil sa observati un gust acid sau amar in gura, arsura in gat sau senzatia de raguseala", spune dr. Mehdizadeh. Evitarea alimentelor si a bauturilor acide sau condimentate poate fi de ajutor, precum si ingerarea de pastile anti-acid sau servirea unor mese mici.
Limba este infectata
Infectiile bacteriene pot aparea dintr-o taietura. In acest caz, limba va deveni rosie si dureroasa, iar daca infectia este profunda, poate provoca un abces care va duce la umflarea dureroasa.
Ocazional, sifilisul si gonoreea pot afecta la randul lor limba. Infectiile bacteriene vor necesita o runda de antibiotice de la medic si, in cazul unui abces mare, internarea in spital si drenarea chirurgicala.
Infectiile virale ale limbii includ si herpesul: "Prima infectie este cea mai grava si poate fi asociata cu multiple blistere dureroase in interiorul gurii, inclusiv suprafata limbii, precum si febra si stare de rau", spune dr. Morrison.
HPV si afectiunile canceroase pot, de asemenea, cauza probleme cu limba. De obicei, acestea dispar fara tratament, dar recomandarile medicale ar trebui sa fie intotdeauna solicitate daca durerea persista.
O tiroida inactiva poate provoca umflarea
Atunci cand nivelurile hormonului tiroidian sunt scazute, pacientul se simte obosit, se ingrasa, sufera de constipatie si intolarenta la frig si... i se inflameaza limba.
Din fericire, hipotiroidismul poate fi diagnosticat cu un test de sange. "Daca este confirmat, este tratat prin administrarea de medicamente pentru a inlocui hormonul tiroidian", spune dr. Morrison. De acolo, testele de sange periodice vor fi necesare pentru a verifica doza, care va fi ajustata in functie de necesitati.
Hipofiza are probleme
Glanda hipofiza este un organ care se afla la baza creierului. Ea produce o varietate de hormoni diferiti si ii transmite catre restul corpului. "Daca glanda hipofiza produce prea mult hormon de crestere, apare umflarea treptata a mai multor parti ale corpului, inclusiv limba, mainile, picioarele si fata".
Afectiunea se numeste acromegalia si este, de obicei, cauzata de o tumora benigna la nivelul hipofizei. Alte simptome pot include dureri de cap, ingrosarea vocii, menstruatii neregulate.
Deoarece acromegalia se dezvolta lent, s-ar putea sa nu observi la inceput modificarile, dar daca suspectezi ca ceva nu e in regula, este important sa iti consulti medicul pentru a face un test de sange care se confirme diagnosticul si sa recomande un tratament ulterior.
Ar putea fi un semn al cancerului de limba
Cancerul de limba debuteaza superficial, de obicei cu un blister alb sau rosu sau un mic ulcer: "De obicei apare la locul unei infectii anterioare cu HPV, care s-ar fi putut produce cu multi ani in urma", spune dr. Morrison. Este mai frecventa la persoanele care fumeaza sau beau alcool.
"Daca este eliminat in stadiu incipient, este complet vindecabil", spune Dr. Morrison. Acesta este motivul pentru care este important sa soliciti asistenta medicala daca ai o durere persistenta a limbii sau o rana care persista.
Foto: Shutterstock