Zendaya nu dezamăgește niciodată când vine vorba de ținutele pe care le pregătește pentru diverse evenimente. Dă tonul în modă și lucrează perfect cu stilistul ei, Law Roach, care are grijă ca actrița de 27 de ani să dea trendul în materie de fashion.
Zendaya e în plin turneu de promovare a noului ei film, "Challengers", în care joacă rolul unei jucătoare de tenis. A făcut un adevărat tur de forță, ajungând în orașe precum Milano, Londra, Sydney sau Los Angeles. De fiecare dată și-a asortat ținutele cu tematica peliculei. În rochii și costume care amintesc de culoarea mingilor de tenis sau, dimpotrivă, în fuste scurte ca ale tenismenelor sau outfituri complet albe, tânăra a ieșit în evidență de fiecare dată când a pășit pe covorul roșu.
Dacă la capitolul machiaj nu a experimentat foarte mult, preferând look-urile naturale, în ceea ce privește coafurile, a excelat. Și-a vopsit părul blond, l-a tuns într-un bob care e în mare trend acum, a folosit breton fals sau meșe lungi.
Am împărțit frumoasele ținute ale Zendayei în două categorii: cele în care albul a fost rege și cele colorate.