Actriță și fost model, Sofia Vergara demonstrează și astăzi, la 50 de ani, că este într-o formă fizică excelentă și că nu și-a pierdut nici dragostea pentru viață, nici formele voluptoase și nici talentul de a poza în costum de baie, așa cum făcea și atunci când de abia începea să cunoască gustul celebrității.
Aflată în vacanță alături de o gașcă mare de prieteni și rude, printre care și soțul ei, care recent a împlinit 46 de ani, Sofia se distrează la soare. A ales Caraibe ca destinație a unei escapade de vis, motiv pentru care și-a petrecut fiecare zi în costum de baie. Dacă prima dată s-a pozat într-o astfel de ținută simplă, din două piese, neagră, de data aceasta, columbianca a ales un costum de baie cu imprimeu spectaculos, de la un brand de lux, care i-a pus în valoare silueta tip clepsidră și corpul voluptos.
Actrița, cunoscută pentru rolul interpretat în ”Modern Family”, a împlinit recent 50 de ani, dar se mândrește cu silueta unei tinere de 30, dovadă fiind imaginile făcute publice pe rețelele sociale, undele dintre ele de-a dreptul îndrăznețe.
Înainte de a deveni una dintre cele mai bine plătite actrițe, columbianca a fost model, iar imaginile cu ea fac furori și acum. Tânără de atunci, cu păr perfect, buze pline și picioare lungi, nu pare cu nimic diferită de femeia de astăzi, de parcă anii ar fi stat în loc. Formele ei au adus-o în nenumărate campanii publicitare, cele mai multe în costume de baie. Arăta impecabil atunci, însă nici acum nu e departe de acea imagine.