Reese Witherspoon are o relație deosebită cu copiii ei. Actrița din „The Morning Show” a vorbit cu ochii aproape în lacrimi despre legătura „plină de satisfacții” pe care o are cu Ava ( 21 de ani), Deacon (17 ani) și Tennessee (8 ani): „Nu m-am așteptat niciodată la relația specială pe care o am cu ei”.
În noul număr al revistei Interview, vedeta în vârstă de 45 de ani i-a mărturisit actriței Tracee Ellis Ross:
„Doamne, am plâns mult săptămâna asta. Când mă uit peste amintirile cu copiii mei de când erau mici sau când îmi amintesc de profesorul meu preferat de engleză de la liceu, izbucnesc în plâns”, a declarat actrița câștigătoare de Oscar.
Foarte emoționantă, Witherspoon a dezvăluit cât de apropiată este de cei trei copii ai săi. „Asta mă face să plâng, când mă gândesc ce relație puternică, de durată, am cu copiii mei mari”, i-a dezvăluit Reese lui Tracee.
„Nu m-am așteptat niciodată la relația pe care o am cu ei, dar este atât de satisfăcător să poți avea copii cu care să discuți puțin viața, iar ei mă ajută să înțeleg complexitatea a ceea ce înseamnă să fii om în zilele noastre.”
Ea a mărturisit și că face orice pentru a-i vedea râzând. Unul dintre trucurile ei: „Dansez în bucătăria mea dimineață, pe diferite melodii din Top 40”.
„Fac orice ca oamenii să râdă. Sunt convinsă însă că cei trei copii ai mei sunt îngroziți, dar mama mea făcea același lucru”, a spus ea amuzată.
Despre perioada de pandemie prin care am trecut cu toții, Reese a spus că este recunoscătoare pentru oamenii minunați pe care îi are în viața ei.
Vezi și:
Jessica Biel se teme că fiii ei vor alege această carieră: Dumnezeule, nu! Te rog, nu!