Prințul Harry a participat la parada organizată pe 4 iulie, de Ziua Independenței a Statelor Unite ale Americii, iar ducele de Sussex a fost în centrul atenției, căci a fost văzut alături de fiica lui, Lilibet, în vârstă de doi ani.
Îmbrăcat casual, în jeanși și într-o cămașă kaki, la care a asortat și o șapcă, ducele de Sussex a părut extrem de atent cu fiica lui, pe care o ținea în brațe. Micuța, care a bifat acum prima apariție în public, era îmbrăcată într-o rochiță cu un imprimeu vesel, ciorapi albi și pantofi de culoare roșie.
De asemenea, în alte imagini au fost fotografiați și Meghan Markle, în vârstă de 41 de ani și fiul lor, Archie, care au ieșit și ei în fața casei lor din Montecito, California, pentru a urmări parada.
Singura persoană care ar fi putut să-i ajute pe William și pe Harry să-și rezolve conflictele
Jennie Bond, fostă corespondentă a BBC, a susținut că prinții Harry, în vârstă de 38 de ani și William, în vârstă de 41 de ani, erau totul pentru prințesa Diana, care și-a pierdut viața în 1997, la Paris, în urma unui accident rutier.
„Diana a fost o mamă devotată, iar cei doi băieți ai ei erau totul pentru ea”, a explicat Bond pentru OK! Magazine, ediția din UK, potrivit nypost.com.
„Sunt convinsă că cea mai mare dorință a ei ar fi fost ca cei doi să se îmbrățișeze și să găsească o soluție pentru a-și rezolva conflictele”, a mai spus fosta jurnalistă, care a adăugat: „Dacă ar exista cineva care să-i ajute să revină la sentimente mai bune, atunci aceasta ar fi fost cu siguranță Diana”.
Citește și: Prințul Harry se teme că cel puțin unul dintre nepoții lui va ajunge ca el, rezerva: ”Mă doare!”