Răsturnare de situație. Ce a cerut în instanță prințul Harry, la aproape doi ani de când a renunțat la atribuțiile regale
Actualitate

Răsturnare de situație. Ce a cerut în instanță prințul Harry, la aproape doi ani de când a renunțat la atribuțiile regale / Getty Images

Prințul Harry se teme că cel puțin unul dintre nepoții lui va ajunge ca el, rezerva: ”Mă doare!”

Prințul Harry a stârnit numeroase reacții după ce și-a publicat cartea de memorii - Spare, în care a făcut numeroase dezvăluiri despre relația pe care o are cu familia regală. Acum, însă, într-un interviu acordat jurnaliștilor de la ”The Telegraph”, acesta s-a arătat îngrijorat că cel puțin unul dintre nepoții săi, dintre copiii prințului William, ar putea să-i calce pe urme.

Prințul moștenitor William și soția sa, Kate Middleton, sunt părinții a trei copii, prințul George, în vârstă de nouă ani, prințesa Charlotte, de șapte ani și prințul Louis, de patru ani. Fratele lui, însă, este de părere că cel puțin unul dintre nepoții săi ar putea să-i calce pe urme, devenind ”rezervă”.

Citește și: Prințul Harry a numit-o pe regina consoartă Camilla „periculoasă”, din cauza legăturilor pe care aceasta le are cu presa britanică

printul william, kate middleton si copiii lor
Prințul William și Kate Middleton au trei copii: George, Charlotte și Louis. / Foto: Profimedia

”Chiar dacă eu am vorbit o dată sau de două ori cu William, iar el mi-a spus că acești copii nu sunt responsabilitatea mea, mie mi se pare că, într-un fel, sunt. Cred că cel puțin unul dintre ei va ajunge ca mine, rezerva”, a spus Harry în cadrul interviului pentru Telegraph, continuând: ”Iar asta mă doare, mă îngrijorează!”

Prințul Harry susține că a fost născut pentru a-și salva fratele în cazul unei urgențe medicale

Ducele de Sussex a simțit toată viața că a fost născut pentru ca fratele său, moștenitorul Coroanei, să aibă o rezervă în caz că ceva rău i s-ar întâmpla: pentru o transfuzie de sânge sau chiar o donare de organe. 

Citește și: Prințul Harry spune că tatăl său i-a mulțumit prințesei Diana că i-a dăruit o ”rezervă”: ”Destinele ne-au fost separate din prima zi!”

Harry a povestit despre copilăria sa și relația cu prințul William. Soțul lui Meghan Markle susține în cartea lui de memorii că a crescut știind că există pentru a-i dona un organ fratelui său dacă acesta ar avea vreodată nevoie. "Am fost adus pe lume în cazul în care i s-ar întâmpla ceva lui Willy", susține Harry, spunând și că părinții și bunicii lui s-au referit la el și William drept "rezerva", respectiv "moștenitorul". El și-a descris viața ca pe "o misiune de a oferi o sursă de distragere a atenției, de distracție și, în caz de nevoie, o piesă de schimb", cum ar fi un rinichi, o transfuzie de sânge sau un transplant de măduvă osoasă.

Harry, care este cu doi ani mai mic decât William, a explicat că ideea de "moștenitor" și "rezervă" i-a fost indusă în repetate rânduri de-a lungul vieții lui, notează Daily Mail, și la fel s-a întâmplat și cu aceea că el ar fi responsabil de salvarea vieții fratelui său, în cazul unei urgențe medicale.

Citește și: Prințul Harry a numit-o pe regina consoartă Camilla „periculoasă”, din cauza legăturilor pe care aceasta le are cu presa britanică

Mai mult de atât, prințul Harry susține că tatăl său, regele Charles al III-lea, l-a declarat ”rezervă” încă din ziua în care s-a născut, potrivit jurnaliștilor de la The Guardian.

Conform sursei citate, ducele de Sussex, în vârstă de 38 de ani, a dezvăluit în carte că tatăl său i-a mulțumit prințesei Diana pentru faptul că i-a oferit ”o rezervă”.

"De la început, prințul Harry povestește cum tatăl său, acum regele Charles, i-ar fi spus soției sale, prințesa Diana, în ziua în care Harry a venit pe lume: 'Minunat. Mi-au dăruit un moștenitor și o rezervă. Munca mea s-a încheiat'", scriu jurnaliștii de la The Guardian, potrivit People.

Etichete: copii , printul harry , nepoti , rezerva

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri