Martha Stewart
Divertisment

Martha Stewart / Profimedia Images

Martha Stewart a recunoscut că i-a fost infidelă singurului ei soț, cu care a fost căsătorită 29 de ani: „Nu cred că a știut vreodată!”

Martha Stewart, femeia de afaceri în vârstă de 83 de ani, a recunoscut că i-a fost infidelă soțului ei, bărbatul cu care a fost căsătorită timp de 29 de ani, până în 1990.

În cadrul unui documentar despre viața ei, care este difuzat pe o platformă de streaming online, aceasta a făcut o mărturisire neașteptată despre căsnicia cu fostul ei soț, Andrew Stewart.

„Femei tinere, ascultați-mi sfatul: Dacă sunteți căsătorite, iar soțul începe să vă înșele, el este un nenorocit”, spune Stewart în trailerul documentarului.

Citește și: Pozele care i-au împărțit fanii în două tabere. Martha Stewart, cea mai în vârstă femeie de pe coperta Sports Illustrated Swimsuit

„Ieșiți din acea căsnicie”, mai spune ea, extrem de fermă.

Unul dintre producători, însă, intervine: „Nu ai spus mai devreme că ai avut o aventură?”

Ba da, dar nu cred că Andy a știut vreodată despre ea”, a spus Martha.

Marta și Andrew Stewart au fost căsătoriți aproape 30 de ani. Cei doi s-au căsătorit în 1961, au devenit părinții unei fete, Alexis, în 1965, iar în 1990 au divorțat.

„Să divorțez a fost teribil pentru mine, pentru că am fost prima din familia mea care a făcut asta. Iar faptul că nu am mai vorbit de la divorț a fost și mai dureros. Dar sunt foarte puternică și foarte motivată să merg mai departe”, mai spune Martha, potrivit Nypost.

Citește și:Martha Stewart, fără secrete. Cum decurge o zi din viata sa, ce obiceiuri are și cum reușește să își conducă afacerea

Seria documentar explorează viața lui Stewart printr-o serie de interviuri intime, urmărind ascensiunea ei de la model la o adevărată influenceriță, precum și momentul în care a devenit prima femeie miliardară din America, ea reușind să-și construiască singură averea, în 1999.

Andrew Stewart este căsătorit și are cinci copii

Potrivit informațiilor trecute pe contul de Facebook, Andrew Stewart este căsătorit din 2016 cu Shyla Nelson, CEO la Fieldstone Publishing. Cei doi au cinci copii, precum și trei nepoți, cel mai mic dintre aceștia fiind născut în noiembrie 2023.

Martha Stewart a fost criticată pentru apariția pe Sports Illustrated

În 2022, Martha Stewart a fost cea mai în vârstă femeie care a apărut pe coperta Sports Illustrated, ediția costumelor de baie, iar imaginile au stârnit numeroase comentarii printre oameni din toate colțurile lumii.

Martha a avut doar luni pentru a se pregăti pentru ședința foto. Astfel, a făcut trei ședințe de Pilates pe săptămână, a fost atentă la alimentație, a renunțat la alcool, însă sub nicio formă nu a apelat la intervenții estetice, după cum a mărturisit ea, la scurt timp după ce a fost criticată.

Citește și: Pozele care i-au împărțit fanii în două tabere. Martha Stewart, cea mai în vârstă femeie de pe coperta Sports Illustrated Swimsuit

Mi-am făcut tratamente faciale, poate mai des decât de obicei, am folosit și spray de bronzat, dar nu am nicio intervenție estetică sau ceva de genul”, a spus ea, într-un interviu pentru Variety.

Întrebată cum le răspunde celor care o acuză că a apelat la ajutorul esteticienilor, ea a mărturisit ce face pentru a se menține în formă: „Nu este adevărat. Nu am nicio operație estetică. Am, în schimb, un stil de viață sănătos. Beau smoothie-uri verzi în fiecare zi. Îmi iau vitaminele. Mănânc sănătos. Merg la dermatologi buni. Sunt foarte atentă în ceea ce privește expunerea la soare. Folosesc pălării și creme cu SPF în fiecare zi”, a mai spus ea.

Întrebată dacă a fost tentată să apeleze la intervenții estetice ori fillere, aceasta a mărturisit: „E adevărat că anumite fillere pot face să dispară anumite riduri, însă eu detest injecțiile cu Botox. Mi se par dubioase”, a mai spus ea.

Martha a îmbrăcat zece costume de baie diferite pentru inedita ședință foto. Ea a fost fotografiată de Ruven Afanador, în Punta Cana, Republica Dominicană.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În timp ce a reflectat asupra acestei experiențe, Stewart a explicat că nu se gândește prea mult la vârstă, dar a recunoscut că să apară în această revistă la 81 de ani a însemnat foarte mult pentru ea. 

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri