Una dintre lectiile pe care filmul "A Star is Born" le intareste este ca in spatele succesului e intotdeauna multa munca si o lupta crancena cu sansa. Urmatoarele povesti din viata personala a lui Lady Gaga dovedesc clar prin cate poate trece o persoana inainte de a cunoaste gloria.
In 2019, Lady Gaga a devenit prima persoana care a castigat, in acelasi an, un Oscar, un Grammy, un premiu BAFTA, precum si un Glob de Aur. Insa Stefani Germanotta, pe numele sau real, are o poveste dureroasa in spate. Ea a aflat cat de cruzi pot fi oamenii inca din copilarie.
Nascuta si crescuta de parinti italiano-americani intr-un duplex din Upper East Side, Manhattan, care au pregatit in detaliu planul de educatie artistica si profund catolica al artistei, Lady Gaga a fost inscrisa la o scoala privata de fete, Convert of The Sacred Heart cand avea doar 11 ani.
"Obisnuiam sa imi desenez sprancenele stufoase in stil Evita. Foloseam si autobroobzant, apaream foarte bronzata la scoala, iar colegii se luau de mine: 'De ce naiba este asa portocalie?', 'De ce ti-ai prins parul asa?', 'Esti gay?'. M-au numit curva, m-au numit in toate felurile. Nici nu mai voiam sa merg la scoala.", a povestit ea pentru Rolling Stone.
Dar nu s-a lasat invinsa. Si-a gasit refugiu in arte, care i-au permis sa isi asume identitatea. Odata cu inscrierea la scoala catolica, ea a inceput sa ia lectii de canto predate de Don Lawrence, antrenorul vocal al Christinei Aguilera. In plus, a luat lectii la pian si cursuri de actorie.
Evenimentele nefericite pentru ea nu s-au sfarsit atunci. La inceputul carierei sale, mai multe persoane care nu o simpatizau s-au unit intr-un grup pe Facebook numit "Stefani Germanotta, nu vei fi niciodata faimoasa".
A fost si la Scoala de Arte Tisch al Universitatii New York, unde a compus. A renuntat insa si s-a mutat in Lower East Side: "Mi-am parasit familia, mi-am cautat cel mai ieftin apartament si n-am tacut din gura pana cineva nu m-a auzit", povestea ea in urma cu cativa ani despre rebeliunea de la 19 ani.
Lady Gaga a apelat la terapie
Dupa show-uri in barurile din Manhattan, l-a cunoscut pe Rob Fusari, iar drumul ei spre faima a inceput. A semnat cu casa de discuti Def Jam, contract ce a luat sfarsit dupa doar trei luni. Este si momentul in care Lady Gaga a fost violata de un producator muzical.
A ales sa pastreze tacerea in legatura cu nefericitul eveniment si sa apeleze la terapie. In 2008, Rob a adus-o pe Gaga la Intersope, unde a scris hituri pentru artisti importanti precum Fergie, Pussycat Dolls si chiar Britney Spears. Dupa ce Akon a auzit demo-ul cantat de ea pentru una dintre piesele sale, i-a propus un contract.
In 2010, Lady Gaga a marturisit ca un fost iubit i-a spus ca nu o sa aiba niciodata succes pe plan muzical: "Am avut un iubit care mi-a spus ca nu o sa reusesc niciodata, ca nu o sa fiu niciodata nominalizata la premiile Grammy, ca nu o sa am niciodata un hit si ca spera sa esuez. I-am spus 'Candva, cand nu o sa mai fim impreuna, nu o sa poti cumpara o cafea de la chiosc fara sa ma auzi ori sa ma vezi'", relata artista pentru Cosmopolitan.
Pe scena Galei Academiei Americane de Film, Lady Gaga a transmis urmatorul mesaj: "Daca sunteti acasa si stati pe canapele si va uitati la aceasta gala acum, tot ce vreau sa va spun este ca a fost multa munca grea in spate. Am muncit mult, pentru mult timp. Si nu e despre a castiga, ci despre a nu renunta. Daca ai un vis, lupta pentru el. Disciplina si pasiune. Si nu e despre cate refuzuri primesti sau de cate ori ai cazut si esti daramat, ci despre momentele in care te-ai ridicat si ai fost curajos si ai continuat sa muncesti."