Au luat prin surprindere pe toată lumea când s-au căsătorit în mare secret, iar acum Jennifer Lopez și Ben Affleck se comportă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Cei doi soți nu au plecat în luna de miere, așa cum se obișnuiește, ci au preferat să-și vadă în continuare, netulburați, de activitățile obișnuite.
Jennifer Lopez, devenită doamna Affleck, a fost pozată de paparazzi pentru prima dată după nunta-fulger din Las Vegas. Fără soțul ei, aceasta a mers la o sală de dans din Los Angeles și la cea de sport, așa cum a făcut-o de multe ori înainte. Îmbrăcată în colanți mulați și o bluză neagră cu mânecă lungă, care i-a lăsat o parte din abdomen la vedere, diva și-a ascuns ochii după ochelarii de soare tip aviator, dar și-a arătat cu mândrie inelul cu diamant verde și verigheta. Cu capul în jos și grăbită să ajungă cât mai repede la mașină, Jennifer nu a scos niciun cuvânt în fața fotoreporterilor.
Probabil că Ben și Jen așteaptă să facă nunta extinsă, în prezența familiei și a prietenilor, și apoi să se bucure de o vacanță de proaspăt căsătoriți.
Jennifer Lopez a fost cea care a anunțat că s-a căsătorit
Cea care a dat vestea oficială a căsătoriei a fost chiar Jennifer, care a dezvăluit această informație prin intermediul newsletter-ului dedicat fanilor.
"Am făcut-o. Dragostea este frumoasă. Dragostea este bună. Și se dovedește că dragostea are răbdare. Douăzeci de ani de răbdare", a scris ea, cu referire la pauza de 18 ani dintre relația de la începutul anilor 2000, care s-a destrămat rapid și cea de acum, care s-a finalizat cu o căsătorie.
Jennifer a povestit că ea și Ben au zburat în Las Vegas și au stat la coadă pentru un certificat de căsătorie alături de alte patru cupluri.
"Este adevărat ce se spune: Tot ce ai nevoie este dragoste. Suntem atât de recunoscători că avem asta din abundență, o nouă familie minunată de cinci copii minunați și o viață pe care nu am avut niciodată mai multe motive să o așteptăm cu nerăbdare" a mai spus vedeta, semnându-se la final Jennifer Lynn Affleck, semn că a decis preia numele de familie al proaspătului ei soț.
Foto: Profimedia, Instagram